24 feb. 2012

Barack Obama - Cartea Dreptului la Privacy pe Internet

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, sustine cu hotarare dreptul la intimitate al utilizatorilor in universul Web, propunand reguli clare si coerente pentru structurarea unui document oficial menit sa protejeze datele sensibile pe Internet.

Cartea Drepturilor in universul online fixeaza standarde de transparenta, acces, siguranta si responsabilitate intr-un domeniu in care deseori consumatorul plateste pretul dezvaluirii propriei identitati in schimbul unor servicii, aplicatii sau chiar produse comandate online, relateaza agentia ANSA.

Sase din cei mai importanti jucatori de pe scena tehnologica actuala, Apple, Google, Amazon, RIM, HP si Microsoft, si-au unit eforturile in stabilirea unui acord comun, potrivit caruia fiecare din platformele digitale corelate, isi asuma obligatia de a publica informatii cat mai clare vizand modul de utilizare a datelor sensibile ale consumatorilor, inainte ca acestia sa efectueze descarcarea unei aplicatii din magazinul virtual.

"In contextul evolutiei Internetului in general, increderea consumatorilor devine o conditie esentiala pentru cresterea economiei digitale", a declarat Barack Obama, subliniind ca "americanii nu mai pot astepta reguli clare care sa le garanteze dreptul la intimitate online, avand nevoie de indata de o Carte a Drepturilor in acest sens".

Sursa & Foto: ANSA

23 feb. 2012

Qatar - creste numarul de divorturi: "Femeile sunt de vina"

Cotidianul "The Peninsula", unul din cele mai rasfoite publicatii din Qatar, a elaborat un sondaj in urma caruia a rezultat ca numarul crescut de divorturi inregistrate in ultima perioada in acest stat, se datoreaza nesupunerii femeii in fata sotului.

Studiul evidentiaza ca mai mult de jumatate din divorturi ar avea la baza faptul ca femeia refuza sa asculte de sotul sau, relateaza agentia italiana de presa ANSA.

Raportul subliniaza ca in 20% din cazuri motivul declarat al divortului este reprezentat de comportamentul negativ al femeii, 36% se datoreaza "obrazniciei" acesteia si 17%, refuzului de a-si indeplini indatoririle casnice.

Nimic insa despre eventualitatea unui comportament neadecvat din partea barbatului sau despre orice alt motiv care ar putea conduce la destramarea unei casnicii in Qatar.

Sursa & Foto: ANSA

22 feb. 2012

Marea Britanie - Kate dezvaluie numele catelusului sau

Unul din cele mai bine pazite secrete ale familiei regale britanice a fost dezvaluit de catre Ducesa de Cambridge: aflandu-se in vizita la o scoala din Oxford, Kate Middleton a dezvaluit copiilor ca numele catelusului sau este Wolf.

Este un cocker spaniol si nu un "lup", asa cum ar putea induce in eroare numele, primit cadou din partea parintilor sai, pentru a-i fi mai usor sa suporte lipsa sotului William, pe durata cat acesta se afla in misiune la Falkland, cu fortele RAF, relateaza agentia italiana de presa ANSA.

In ciuda eforturilor jurnalistilor de a afla numele catelusului, tinerii soti erau hotarati sa pastreze secretul asupra numelui catelusului, dar Kate a lasat sa-i scape pretioasa informatie in fata copiilor, carora, este greu de facut fata bombardamentului de intrebari indiscrete.

Wolf a devenit asadar la randul sau o mica vedeta, iar numele sau a aparut in mai toate publicatiile mondene, fie ele online sau pe suport de hartie, facand inconjurul lumii cu o iuteala uimitoare.

Sursa & Foto: ANSA

17 feb. 2012

Apple: Mountain Lion - prezentarea noului sistem de operare (Video)

Mountain Lion, noul sistem de operare elaborat de specialistii de la Apple pentru a fi lansat in aceasta vara, va propune o serie de noutati derivate direct din iOS si integrare aprofundata cu iCloud.

Grupul din Cupertino semnaleaza mai mult de 100 de functionalitati care vor fi introduse la nivelul noii sale creatii, relateaza Webnews.

Printre cele mai interesante elemente de noutate prezente la Mountain Lion se numara: Messages, Promemoria, Note, Centru Notificari, Share Sheets, Game Center si Airplay Mirroring.

Cu Mountain Lion, Apple urmeaza drumurile deja batute de predecesorul sau: o integrare mai profunda cu functionalitatile iOS, sistemul de operare regasit la nivelul iPad, iPhone si iPod Touch si Mac OS X, sistemul pentru computer si notebook.

In aceasta noua versiune, iCloud este inclus direct in sistem si ofera mult mai multe functionalitati de sincronizare; aplicatia iChat e inlocuita de Messages (ca in iOS), remarcandu-se in paralel si prezenta unui controversat sistem de protectie, care ar putea impiedica descarcarea de aplicatii ce nu fac parte din vitrina App Store sau nu poarta semnatura digitala a grupului Apple.


Sursa & Foto: Webnews

Barack Obama - alarma pe cerul Californiei

O mica aeronava turistica a fost somata sa aterizeze, in timp ce se apropia in mod periculos de elicopterul in care calatoarea presedintele american Barack Obama - actiuna s-a desfasurat fara probleme deosebite, dar cu decolarea a doua F-16.

Pilotul si pasagerul micutului avion Cessna, care a violat spatiul aerian rezervat presedintelui Statelor Unite, Barack Obama, au fost transportati la o baza militara aflata in imediata vecinatate a orasului San Francisco, relateaza publicatia italiana Giornalettismo.

Presedintele american se deplasa in zona californiana situata intre Los Angeles si San Francisco la bordul elicopterului prezidential, pentru a participa la o serie de evenimente dedicate campaniei sale electorale.

Avionul buclucas, inregistrat pe numele David W. Major, un american din Grover Beach, a fost perchezitionat, la bordul sau fiind regasite circa 10 kg de marihuana, precizeaza sursa.

Sursa & Foto: Giornalettismo





14 feb. 2012

Google Experience Center - un nou showroom made in Mountain View

Printre proiectele grupului Google, se anunta si intentia de a construi un nou tip de showroom, in cadrul caruia vor putea prinde viata ideile aflate in faza de experiment: Google Experience Center.
Initiativa reprezinta o tentativa de a aduce in prim plan unele din cele mai relevante directii asupra carora isi indreapta atentia specialistii din laboratoarele experimentale ale grupului din Mountain View, relateaza Webnews.
Google Experience Center se va intinde pe o suprafata de circa 12 mii de metri patrati si se va prezenta precum o expozitie ce va gazdui cele mai avangardiste proiecte ale grupului, portile sale nefiind insa deschise publicului larg.
Potrivit sursei citate, Google doreste sa pastreze astfel discretia asupra dispozitivelor si tehnologiilor din viitorul „incubator”, dar tentatia atragerii unor colaborari fructuoase din partea companiilor interesate, va impune deschiderea unor canale de prezentare partiala a proiectelor in faza de studiu.
In noul Google Experience Center va prinde forma si proiectul @Home, pe care grupul il propune ca o solutie revolutionara ce va permite robotelului verde sa-si gaseasca spatiu in diferite alte contexte decat cele ale sectorului mobil, precizeaza sursa.

Sursa & Foto: Webnews

13 feb. 2012

Grammy Awards - Adele, triumfatoare

Artista britanica, revenind pe scena dupa o interventie chirurgicala la nivelul corzilor vocale, a cucerit sase premii, triumfand indiscutabil in noaptea in care lumea spectacolului a fost marcata de disparitia unei alte mari voci: Whitney Huston.

Cea de-a 54-a editie a evenimentului Grammy Awards a fost o veritabila incoronare a unei noi stele de pe firmamentul muzici soul, Adele adjudecandu-si sase prestigioase trofee, relateaza publicatia italiana La Stampa.

In toamna anului trecut, artista a suferit o interventie chirurgicala la nivelul corzilor vocale, in urma careia vocea sa pare insa sa nu-si fi pierdut nici un dram din calitatile care au impresionat lumea intreaga.

Artista a fost premiata la toate cele sase categorii in care fusese nominalizata: inregistrarea anului, cel mai bun album (pentru al sau "21"), album pop, interpretare pop, cel mai bun cantec si video scurt.

Grammy si pentru Foo Fighters, care au dat lovitura la categoria rock, cu hit-ul lor "Walk": "Acesta e un album pe care l-am realizat in garaj si este expresia valorii elementului uman in muzica", a declarat David Grohl, frontman al grupului.

Printre alti castigatori, figureaza si Jay-Z si  Kanye West, cu Otis - declarata cea mai buna performanta rap, alaturi de Chris Brown, care si-a adjudecat premiul pentru cel mai bun album R&B (F.A.M.E.) si de Lady Antebellum, premiata pentru cel mai bun album country (One the night).

Taylor Swift  a castigat la randul sau doua premii Grammy cu piesa sa "Mean", iar DJ Skrillex a triumfat la categoria dance-electronic, cu Scary Monsters and Nice Spirites.

Bon Iver a fost in schimb premiat ca cel mai bun nou artist.

Sursa & Foto: La Stampa

11 feb. 2012

Portalul oficial al CIA, doborat de Anonymous


Hackerii Anonymous au lansat un atac asupra site-ului oficial al CIA, in urma caruia portalul a devenit offline - pe Twitter a fost postat anuntul de revendicare a operatiunii: "CIA TANGO DOWN".

Cu aceasta isprava, Anonymous isi continua batalia, dand curs propriilor principii intr-un raid global stabilit dupa o strategie de atac pusa la punct cu minutiozitate, sub ochii canalelor media din lumea intreaga, realteaza Webnews.

CIA este doar cea mai recenta victima dintr-o lunga lista de obiective vizate de grupul Anonymous, care nu precizeaza motivele ce stau la baza actiunilor sale, ci doar incadreaza institutia americana in categoria "fortelor raului", pe care Occidentul le utilizeaza impotriva libertatii internautilor.

Atacul, asa cum s-a constatat si cu prilejul inregistrarii altor cazuri similare, a fost lansat prin intermediul canalului DdoS (Distribuited Denial of Service), dar autoritatile americane nu au publicat inca o declaratie oficiala vizand actualul status offline al site-ului CIA, precizeaza sursa.

Sursa & Foto: Webnews

10 feb. 2012

SUA - aprobate doua proiecte de reactoare nucleare

Robert Dewey Hoskins, hartuitorul Madonnei, a fugit din spital

Robert Dewey Hoskins, americanul condamnat in 1996 la zece ani de inchisoare pentru hartuire, agresiune si amenintari asupra Madonnei, a reusit sa fuga din spitalul de psihiatrie in care se afla internat.

In varsta de 54 de ani, barbatul a fost dat in urmarire generala de catre autoritatile din Statele Unite, fiind considerat deosebit de violent si de periculos, relateaza agentia de presa italiana TM News.

In anul 1990, Hoskins a fost surprins in timp ce escalada zidul exterior al vilei artistei, declarand ca intentiona sa-i "taie gatul de la o ureche la alta".

Dupa ce Hoskins si-a ispasit pedeapsa, a fost transferat intr-un spital psihiatric, fiind catalogat drept un "subiect bolnav mintal", iar in iulie anul trecut, la circa un an dupa ce a fost eliberat din spital, a fost arestat din nou si internat intr-o alta structura, la Norwalk, Los Angeles.
"Hoskins este un psihopat care manifesta puternice inclinatii violente atunci cand nu isi ia medicamentele", a declarat departamentul de politie din Los Angeles intr-un comunicat oficial, in care se solicita sprijin din partea populatiei, precizeaza sursa.

Sursa & Foto: TM News

9 feb. 2012

China: soarta unui fost sef al politiei chineze - invaluita in mister

Misterul care invaluie disparitia lui Wang Lijun, fostul sef al politiei din Chongqing - orasul cu cea mai numeroasa populatie din China, devine din ce in ce mai de nepatruns.

Potrivit comunicatelor oficiale lansate de autoritatile chineze, Wang Lijun s-ar afla intr-o scurta vacanta, pentru a se relaxa si a-si petrece mai mult timp alaturi de familie, relateaza agentia de presa italiana ANSA.

Wang a devenit extrem de cunoscut pe plan local, dar si la nivel international, datorita eforturilor sale sustinute in activitatea de combatere a mafiei chineze, ceea ce pune sub semnul intrebarii declaratiile oficiale ale autoritatilor cu privire la recenta sa disparitie.

Potrivit sursei citate insa, o noua ipoteza tinde sa iasa la lumina, in urma unei stiri care sustine ca Wang ar fi solicitat protectie la nivelul consulatului Statelor Unite din Chengdu, unde s-ar afla adapostit in prezent.

La randul lor, autoritatile americane au confirmat vizita efectuata de Wang la consulatul din China, fara a oferi insa detalii suplimentare privitoare la o eventuala cerere de azil din partea acestuia, precizeaza sursa.

Sursa: ANSA
Foto: Static

8 feb. 2012

Google Chrome debarca pe taramul dispozitivelor Android

SUA - AD Goldman Sachs se declara in favoarea casatoriilor gay

Lloyd Blankfein, numarul unu de la banca de afaceri Goldman Sachs, si-a pronuntat opinia favorabila in ceea ce priveste legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex, subliniind beneficiile pe care o astfel de abordare le-ar aduce lumii afacerilor.

Blankfein se alatura astfel numerosilor oameni de afaceri aflati la conducerea unor companii sau grupuri importante americane, care sustin casatoriile gay, pledand pentru eliminarea discriminarilor de orice fel si incurajand o atitudine flexibila, constructiva si nu in ultimul rand, aducatoare de profit, relateaza ANSA.

"Sunt presedinte si administrator delegat la Goldman Sachs si sustin de multa vreme dreptul la casatorie al persoanelor de acelasi sex - agentii economici din SUA au inteles de mult ca egalitatea face bine afacerilor si ca este intelept sa se urmeze aceasta cale", a declarat Blankfein potrivit sursei citate.

"Alaturati-va celor ce ca si mine, se declara in favoarea acestor casatorii", a tinut el sa lanseze o invitatie generala, intr-un video realizat de asociatia Human Rights.

Sursa & Foto: ANSA


India - trei ministri au fost demisi pentru ca urmareau un film porno in timpul sedintei parlamentare

Trei ministri indiani au fost demisi in urma constatarii ca acestia vizionau un film porno in timpul desfasurarii unei sedinte parlamentare - printre acestia, si cel insarcinat cu problemele femeilor si copiilor.

Este vorba despre un episod care starnit indignare in media indiana, contribuind la extinderea umbrei de neincredere a opiniei publice asupra mediului politic indian din Karnataka, stat situat in India sud-occidentala, relateaza agentia de presa italiana ANSA.

Ministrul insarcinat cu problemele femeilor si copiilor era membru al partidului de dreapta Bharathya Janata Party, aflat in opozitie nationala, dar la putere in statul Karnataka, precizeaza sursa.

Cei trei au fost demisi dupa ce au fost surprinsi urmarind pe un dispozitiv smartphone, un video cu continut erotic, rezervat adultilor, in timp ce in sedinta parlamentara se discuta problema crizei agricole inregistrate in ultima perioada din pricina secetei.

Sursa & Foto: ANSA

7 feb. 2012

Maldive - politia preia controlul televiziunii locale

Fortele de politie din Maldive, au preluat controlul televiziunii locale si au lansat un apel general populatiei pentru rasturnarea de la putere a presedintelui Mohamed Nasheed.

Mesajele lansate in mod repetat populatiei provin de la o statie de emisie TV a opozitiei si invita insistent locuitorii sa iasa in strada pentru a-l inlatura din fitiliul prezidential pe Nasheed, relateaza ANSA.

Potrivit surselor media prezidentiale, Mohamed Nasheed se afla in prezent intr-un loc sigur, situat la cartierul general al Fortelor de Aparare Nationale din Maldive (MNDF) si mentine controlul armatei, precizeaza sursa.

Sursa & Foto: ANSA

Japonia - tunelul submarin al unei rafinarii a cedat

Un tunel submarin apartinand uneia dintre cele mai importante rafinarii din Japonia, situate in zona sud-occidentala din Okayama, a cedat marti, cauzand disparitia a cinci persoane.

Potrivit surselor media japoneze, in interiorul tunelului se aflau sase angajati ai rafinariei, antrenati in efectuarea unor lucrari de constructie, in momentul in care structura a cedat, relateaza ANSA.

Doar unul din cei sase lucratori a reusit sa fie salvat din acest tragic accident petrecut in jurul orelor 12 locale (ora 5 in Romania), precizeaza sursa.

Inca nu se cunosc date referitoare la sansele de recuperare ale celorlalti cinci muncitori, dar probabilitatea ca acestia sa mai fie in viata este extrem de redusa.

Rafinaria de care apartinea conducta in cauza, face parte din patrimoniul colosului petrolier japonez JX Holdings, care nu a eliberat inca o declaratie de presa oficiala, subliniaza sursa.

Sursa & Foto: ANSA

Iranul vrea sa sisteze exportul de petrol catre UE

De cateva zile, parlamentul iranian isi concentreaza atentia asupra unui proiect de lege care va cuprinde masuri de limitare a exporturilor de petrol catre Uniunea Europeana, pana la sistarea completa a acestora.

Este vorba despre o decizie care, potrivit declaratiilor liderilor iranieni, este gata sa fie aplicata de indata, relateaza agentia italiana de presa ANSA, facand trimitere la presa iraniana.

Guvernul de la Teheran intentioneaza astfel sa-si exprime dezacordul in ceea ce priveste presiunile exercitate de principalele puteri economice europene, care acuza Iranul pentru inflexibilitate, politica externa agresiva si refuzul dialogului constructiv.

Tensiunile crescute din ultima perioada la nivelul relatiei dintre Iran si Uniunea Europeana nu au reusit sa identifice o cale de rezolvare, iar masura de sistare a livrarilor de petrol pe Batranul Continent, nu fac decat sa escaladeze situatia conflictuala existenta, subliniaza sursa.

Sursa & Foto: ANSA


RIM ofera dispozitive BackBerry Playbook in schimbul de aplicatii

3 feb. 2012

Google Maps, acuzat de francezi pentru concurenta neloiala

Este vorba despre compania franceza Cartographes Bottin, specializata in servicii de cartografie, care a acuzat Google de a fi profitat de pozitia sa dominanta, detinuta in acest sector gratie aplicatiei sale Google Maps, furnizand gratuit harti anumitor societati, relateaza Webnews.

Cartographes Bottin ofera acelasi tip de servicii, dar contra cost, ceea ce pune strategia grupului Google intr-o lumina nefavorabila din punct de vedere concurential, avansand ipoteza unei actiuni care are drept obiectiv eliminarea celorlalte companii care activeaza in acest sector, pentru a monopoliza piata.

Potrivit sursei citate, este prima data cand grupul din Mountain View este condamnat pentru aplicatia sa generatoare de harti: Google va trebui sa vireze in conturile societatii franceze 500 de mii de dolari drept despagubire, platind in paralel si o amenda de 15 mii de dolari.

Sursa & Foto: Webnews