30 apr. 2013

SUA: Boom de interventii estetice pentru liftingul bratelor

Chirurgia estetica a inregistrat in ultima perioada, un veritabil boom al liftingurilor de brate: in cursul anului 2012, in SUA, 15 mii de persoane s-au supus unei astfel de operatii.

Totalul incasarilor corespunzatoare acestui gen de interventii estetice, se ridica la 61 de milioane de dolari, relateaza agentia ANSA.

Cel putin acestea sunt datele desprinse dintr-un studiu efectuat de American Society of Plastic Surgeons, potrivit caruia, numarul "retusurilor chirurgicale" ale bratelor, a crescut de 50 de ori in ultimii 10 ani.

In prezent, acesta este genul de operatie estetica, aflata in topul preferintelor doamnelor care au depasit varsta de 40 de ani.

In anul 2000, explica specialistii americani, doar 300 de femei s-au supus operatiei de inlaturare a pielii in exces, de la partea inferioara a bratelor, in timp ce anul trecut s-au numarat peste 15 mii, precizeaza sursa.

Rusia: Ajunge cu speculatiile pe seama armelor chimice

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat ca este inadmisibil sa se speculeze pe seama utilizarii armelor chimice in Siria.


"Gravitatea situatiei din aceasta tara nu permite "jocuri" construite pe baza unui subiect atat de serios", a accentuat Lavrov, potrivit agentiei ANSA.

"Exista, desigur, jucatori, pe scena politica internationala, care nutresc convingerea ca, pentru a rasturna regimul sirian, se poate aplica teoria scopului care scuza mijloacele, dar nu se poate glumi pe tema armelor de distrugere in masa", a tinut sa sublinieze ministrul rus.


Marea Britanie: Regina Elisabeta cauta un nou bucatar

Regina Elisabeta a II-a are nevoie de un nou bucatar la Buckingham Palace, expert in arta culinara franceza, care va deveni numarul doi in echipa furnicutelor din bucataria casei regale.


Pe site-ul oficial al monarhiei, anuntul precizeaza ca postul este retribuit cu 23 de mii de lire sterline pe an, adica aproximativ 27 de mii de euro, relateaza agentia ANSA, citand MSN News.

Noul bucatar va lucra indeosebi la Palat, dar fisa postului sau prevede si necesitatea disponibilitatii de a calatori impreuna cu suita reginei, atunci cand programul acesteia impune deplasari la alte resedinte.

In afara cerintei de a fi un bun cunoscator al bucatariei franceze, noul bucatar va trebui sa fie capabil "sa gateasca pentru receptii care presupun participarea a 800 de invitati, banchete oficiale pentru 200 de persoane sau pranzuri in doi".

Siria - Obama vrea o solutie politica definitiva

Washington-ul insista in tentativele sale de obtinere a unei solutii politice in ceea ce priveste razboiul sirian.


Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a accentuat necesitatea concentrarii eforturilor asupra putinelor sperante ramase pentru concretizarea unui acord, relateaza agentia ANSA.

Identificarea unor cai de rezolvare a conflictului din Siria, ar putea pune capat indelungatelor suferinte ale poporului sirian pe de o parte, iar pe de alta parte, ar detensiona atmosfera in intreaga lume araba si in Congresul american, pentru evitarea unei implicari directe a Statelor Unite in razboi.

Potrivit sursei citate, aceasta este viziunea oferita de Washington Post, dupa atentatul esuat asupra premierului sirian Wael al-Halki.

Evenimentul demonstreaza ca "fortele rebelilor sporesc pe zi ce trece, conducand conflictul dincolo de zona de control a presedintelui sirian", precizeaza sursa.

Cuba: criza economica a rezolvat problema obezitatii

In Cuba, situatia economica dezastruoasa, pare sa prezinte si o serie de aspecte pozitive: fenomenul obezitatii inregistreaza o evidenta tendinta de diminuare.


Mai mult decat atat: nu numai ca obezitatea pare sa afecteze tot mai putini cubanezi, ba chiar si alte boli grave, precum diabetul sau afectiunile cardiovasculare, asociate alimentatiei excesive, relateaza Gaianews.

Dupa destramarea fostei Uniuni Sovietice, Cuba a incetat sa mai beneficieze de o serie de avantaje oferite de statul comunist, sub forma de finantari diverse.

Asadar, dupa 1990, cubanezii au facut cunostinta cu carenta de hrana si benzina, fenomen care i-a silit sa manance mai putin si sa mearga mai mult pe jos sau cu bicicleta.

Un studiu publicat de revista de specialitate British Medical Journal, releva faptul ca adultii au pierdut in greutate, in medie, circa 9-11 kilograme, iar diabetul de tip 2 si bolile cardiovasculare, s-au inscris pe o curba net descendenta.

"Este vorba despre un rezultat pozitiv, fortat, inregistrat pe fondul unei experiente istorice negative", a afirmat Richard S. Cooper, principalul autor al studiului, subliniind faptul ca, in acest context, Cuba a oferit un fel de experiment natural unic, extins pe un interval de 30 de ani.

Fotografia zilei: Edinburgh Castel, by Scott Hutcheson

Edinburgh Castel a fost fotografiat, desigur, de nenumarate ori, din toate unghiurile posibile, dar imaginea surprinsa de obiectivul aparatului lui Scott Hutcheson, pare pur si simplu, desprinsa dintr-o poveste.

Comentand acest cadru de o frumusete magica, Scott a explicat ca nuantele de violet ale cetei ce domina peisajul scotian in care se afla amplasat castelul, sunt in intregime naturale.

Hutcheson nu este insa la prima sa isprava de acest gen: pasionat de fotografierea de peisaje inedite, acest magician al universului imagistic, detine un portofoliu de cadre de exceptie, realizate in multe alte colturi ale lumii.

Edinburgh Castel, by Scott Hutchenson


29 apr. 2013

Japonia: premierul Abe se afla in vizita in Rusia

Premierul nipon, Shinzo Abe, se afla intr-o vizita oficiala la Moscova, aceasta fiind prima de acest fel, efectuata de un prim-ministru japonez in Rusia, in ultimii zece ani.


Moscova este doar una din capitalele pe care premierul Shinzo Abe si-a propus sa le viziteze, in cadrul unei misiuni care va dura timp de o saptamana si care include vizite similare in Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si Turcia, relateaza agentia ANSA.

La Moscova, premierul nipon va discuta cu presedintele rus, Vladimir Putin, pe tema conflictului teritorial vizand cele patru insule Kurile.

Este vorba despre un arhipelag ocupat de fosta Uniune Sovietica, spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, situat in vecinatatea orasului Hokkaido, precizeaza sursa.

Botswana: presedintele Khama, ranit de un ghepard

Presedintele Botswanei, Ian Khama, in varsta de 60 de ani, a fost ranit de un ghepard, in timp ce efectua o vizita la una din cazarmele militare locale.


Presedintele se afla in afara oricarui pericol, alegandu-se insa cu zgarieturi pe fata, dupa ce a fost atacat de un exemplar de ghepard apartinand unitatii respective, relateaza agentia ANSA.

Atacul felinei s-a datorat faptului ca presedintele Khama s-a apropiat prea mult de animal, in timp ce i se dadea de mancare, precizeaza agentiile media locale, citand un purtator de cuvant al Ministerului Apararii din Botswana.

Potrivit sursei citate, dupa ce a fost consultat urgent de medici, ranile au fost catalogate drept superficiale, presedintelui fiindu-i aplicate doar cateva copci la nivelul fetei.

Fotografia zilei: Prietenia nu cunoaste frontiere

Prietenia nu cunoaste frontiere si acest concept se demonstreaza valabil chiar si in lumea animalelor unde, un elefant si un leu de mare, pot sa lege fara probleme o amicitie.

Acest lucru a fost posibil gratie personalului de la gradina zoologica din Oregon, care a facilitat intalnirea elefantului asiatic Chendra, cu Guss, leul de mare - vedeta a acvariului acestui centru.

Fotografia a fost realizata de Michael Durham.

Prietenia nu cunoaste frontiere, by Michael Durham


The New York Times lanseaza prima aplicatie pentru Google Glass

The New York Times lanseaza prima aplicatie pentru Google Glass: se navigheazacu ajutorul miscarilor capului, beneficiind in acelasi timp, de lectura vocala a stirilor si informatiilor aflate la dispozitie.

Deocamdata, putini sunt norocosii care isi permit sa testeze Google Glass, dar dezvoltatorii se grabesc sa creeze aplicatii dedicate, pentru a nu pierde acest tren oferit de Unchiul G, gratie noului sau instrument tehnologic, relateaza TM News.

Cotidianul The New York Times este asadar, primul jucator din universul media, care se lanseaza in aventura propusa de specialistii grupului din Mountain View.

Aplicatia oferita, permite ascultarea titlurilor, sumarelor si a ultimelor informatii, gratie sistemului vocal integrat, dar nu numai atat: serviciul ofera si posibilitatea vizualizarii, la nivelul lentilei din dreapta a ochelarilor, a principalelor stiri, actualizate continuu.

Cu simple miscari ale capului, se poate naviga printre diferitele sectiuni ale site-ului cotidianului, care se dovedeste si de aceasta data, nerabdator sa imbrace stirile si informatiile sale, in noi vesminte tehnologice.

The New York Times a fost mereu interesat sa asimileze noi formule, ancorate in sectorul tehnologic: a fost cel dintai care si-a demonstrat entuziasmul si increderea in Internet, primul care a lansat un serviciu contra cost pentru site-ul sau (din 2011) si tot primul care a tintit sectorul social-network, precizeaza sursa.

28 apr. 2013

Fotografia zilei: Leoaice potolindu-si setea

Cele doua leoaice din imaginea de mai jos, au fost surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat, in timp ce-si potoleau setea, in rezervatia Motswari Private Game, din Africa de Sud.

Fotografia a fost realizata de rangerul Chad Cocking, care explica si motivul pentru care infatisarea acestor doua maiestuoase feline este atat de diferita:

"Leoaica din dreapta imaginii, apartine unei specii rare, cu ochii albastri si blana alba, originara din Xakubasa Pride".






Temperatura din centrul Pamantului este mai mare decat se credea

Temperatura din centrul Pamantului este mai mare decat se credea - aceasta este concluzia specialistilor, dupa noi calcule, care au relevat cu o mie de grade mai mult decat nivelul stabilit in anul 1993.


"Miezul Terrei" atinge temperaturi de circa 6.000 de grade Celsius, adica aproximativ cu 1.000 de grade Celsius mai mult decat ceea ce sustineau oamenii de stiinta, in urma rezultatelor experimentale obtinute cu 20 de ani in urma, relateaza agentia ANSA.

Noile masuratori, executate cu tehnologii de ultima generatie, au scos in evidenta eroarea, facilitand o mai buna interpretare a datelor aflate la dispozitia specialistilor.

Este vorba despre studii efectuate de un grup de cercetatori francezi, din cadrul  Commissariat a l'Energie Atomique et aux Energies Alternatives (CEA) si European Synchotron Radiation Facility (ESRF), precizeaza sursa.

Fruit-ninja: lectie de portionat pepenele (Video)

Pentru cei ce doresc sa se antreneze la portionatul pepenelui, astfel incat vara sa nu-i gaseasca nepregatiti din acest punct de vedere, iata in cele ce urmeaza, un video cat se poate de instructiv.

E dificil de imaginat ca un pepene ar putea fi taiat in cubulete uniforme, in mai putin de 30 de secunde, dar fructul din cele ce urmeaza, si-a gasit, fara indoiala, nasul.

Dupa cum veti putea observa, este vorba despre un veritabil "fruit-ninja", de la care am avea, desigur, cate ceva de invatat in materie de transat pepeni.


Reciclarea creativa - o indeletnicire la moda (Galerie foto)

Reciclarea creativa a devenit, se pare, o indeletnicire la moda, dar chiar si pentru cei ce nu manifesta un entuziasm deosebit pentru acest gen de hobby, imaginile prezentate in continuare, ar putea fi utile in anumite imprejurari.

Asadar, pentru cei dintai, cateva propuneri care pot servi drept sursa de inspiratie pentru noi si noi retete din aceeasi familie, iar pentru ceilalti, doar un prilej de a face cunostinta cu ceva idei nastrusnice si, nu in ultimul rand, chiar de amuzament:









Citeste si: Inventii pe timp de criza - Nimic nu se pierde, totul se transforma (Galerie foto)

27 apr. 2013

Churchill in locul reginei, pe noua bancnota de 5 lire sterline

Noua bancnota de 5 lire sterline, care va fi introdusa in circulatie in anul 2016, va prezenta pe una din fete, chipul lui Churchill, in loc de cel al reginei Elisabeta.


Informatia a fost comunicata oficial de guvernatorul bancii Angliei, Mervyn King, potrivit TM News.

Este pentru prima data, in intreaga istorie moderna, cand imaginea unui politician este aleasa sa apara pe banii britanici, "detronand" chipul reginei, daca se poate spune astfel.

In cazul bancnotei de 5 lire sterline, imaginea pentru care s-a optat, infatiseaza un faimos portret al lui Winston Churchill, realizat de fotograful Yousuf Karsh, in decembrie 1941.

In plus, in filigran, este reprezentat si premiul Nobel pentru literatura, care i-a fost acordat fostului premier britanic, in 1953.

Sub chipul lui Churchill, apare inscrisa o celebra fraza, rostita de acesta in 13 mai 1940: "Nu am altceva de oferit, decat sange, truda, lacrimi si transpiratie".

The New Digital Age - Puterea dictaturii digitale

Dupa vizita efectuata in Coreea de Nord, presedintele Google, Eric Schmidt, a reunit intr-un volum, scris la patru maini, alaturi de Jared Cohen, ideile sale vizand viitorul universului digital.


The Wall Street Journal, a publicat un fragment din aceasta lucrare, intitulata "The New Digital Age", care dezvaluie tendintele in mediul online si impactul schimbarilor care intervin in acest ambient, asupra intimitatii utilizatorilor si sigurantei datelor acestora.

Referitor la caracteristicile mediului online din Coreea de Nord, Schmidt subliniaza in lucrarea sa, ca multi din functionarii guvernului de la Phenian, care sunt deja "vedete" pe Internet, nici macar nu au acces la World Wide Web.

"Majoritatea acestor functionari, nu a utilizat niciodata un smartphone sau un dispozitiv tablet", sustine autorul volumului.

Invitand autoritatile nord-coreene la "mai multa libertate pe Internet si mai putine teste nucleare", Schmidt evidentiaza latura obscura a progresului, in mediile in care regimul dictatorial isi pune amprenta pe tot ce-i iese in cale.

Pentru a despica firul in patru, autorul atrage atentia asupra tehnologiilor destinate recunoasterii faciale si pe sistemele dedicate identificarii unei persoane, in functie de datele specifice propriului ADN.

"Sunt necesare doar cateva secunde pentru a compara milioane de chipuri, iar precizia cu care poate fi identificata o anumita persoana, creste proportional cu frecventa cu care aceasta e disponibila online", precizeaza Schmidt in paginile lucrarii.

Leonar3Do, realitatea virtuala in salsa tridimensionala (Video)

Imprimantele 3D trag cu ochiul la realitatea virtuala augmentata, dand nastere astfel unui nou dispozitiv, destinat proiectarii tridimensionale: Leonar3Do.

Leonar3Do
Prin impletirea caracteristicilor celor doua tehnologii, Leonar3Do, prezentat in cadrul evenimentului "Inside 3D Printing", care s-a desfasurat la New York, urmareste sa abordeze un nou mod de proiectare in 3D, relateaza Webnews.

Este vorba mai exact despre un kit alcatuit dintr-o pereche de ochelari pentru realitatea virtuala, un stylus si un monitor 3D, dedicat.

Utilizatorul este astfel proiectat intr-un ambient similar celui oferit de un simulator, in care poate folosi stylus-ul pentru desenarea de obiecte in 3D, vizualizandu-le sub aceeasi forma pe monitor si transferand rezultatul definitiv, unei imprimante, care le transforma in realitate.

Gratie unor senzori speciali, dispozitivul este in masura sa urmareasca miscarile utilizatorului in timpul procesului de trasare a contururilor obiectelor respective, amplasand totul in ambient tridimensional.

Cu ajutorul acestei tehnologii, s-ar putea deschide pe viitor, noi drumuri in sectorul proiectarilor industriale, rezultatele testelor efectuate cu prototipul prezentat la New York, fiind cat se poate de incurajatoare, precizeaza sursa.



Fotografia zilei: Cabana plutitoare, by Marcus Peabody

Realizata in Perry Creek, in imediata vecinatate a insulei Vinalhaven, din Maine, in Statele Unite, fotografia prezentata in continuare, surprinde o splendida cabana plutitoare.

Cadrul acesta, de o frumusete fara seaman, a fost imortalizat de obiectivul aparatului de fotografiat al lui Marcus Peabody.

Cabana plutitoare - foto: Marcus Peabody

26 apr. 2013

Ucraina: o rezervatie naturala in aria interzisa de la Cernobal

O veritabila rezervatie naturala pare sa prinda forma la Cernobal, in aria interzisa, unde a avut loc catastrofalul accident nulcear din Ucraina.


In zona izolata de autoritati, flora si fauna cunosc o perioada de renastere, determinand specialistii sa demareze un proiect de "reevaluare" a intregii regiuni afectate de accidentul nuclear din 26 aprilie 1986, relateaza TM News.

In opinia specialistilor, Cernobalul poate spera la un viitor "verde", zona contaminata inregistrand transformari pozitive, dupa 27 de ani de la declansarea uneia din cele mai mari catastrofe nucleare din istorie.

Acesta este motivul pentru care, guvernul ucrainean, impreuna cu cel rus si bielorus, intentioneaza sa creeze aici, o rezervatie naturala protejata, pentru monitorizarea florei si faunei care tind sa repopuleze zonele afectate de radiatii.

"Lumea animala inregistreaza un veritabil boom la Cernobal", explica ecologistul Sergei Shaparenko, subliniind ca nu este vorba doar de speciile obisnuite de iepuri si vulpi, ci si de o serie de animale mai rare, pe lista carora se inscriu ursi, lincsi si bursuci.

Pentru Vadym Dukanov, directorul Fondului de Dezvoltare Ecologica, realizarea unui astfel de proiect ar fi cat se poate de binevenita, in conditiile in care zona reprezinta in prezent, doar o ruina de proportii impresionante.

Impotriva initiativei se ridica insa si critici, avansate de deputatul Valery Klachenko, cel ce se afla la conducerea comisiei pentru protectia victimelor de la Cernobal, in opinia caruia, zona este si va trebui sa ramana interzisa, chiar si atunci cand este vorba despre planuri de recuperare a acesteia.

Yahoo! - cutremur la nivel inalt: presedintele isi da demisia cu efect imediat

Compania Yahoo! se zgaltaie din temelii: cutremurul, la nivel inalt, a atins punctul nevralgic, odata cu demiterea presedintelui grupului, Fred Amoroso, cu efect imediat.


Daca va intrebati care sa fie cauzele unei astfel de intorsaturi neasteptate in sanul casei Yahoo!, nu va bizuiti pe informatiile succinte, cuprinse in comunicatul oficial al grupului.

In cateva cuvinte, se subliniaza doar ca postul presedintelui consiliului de administratie, va fi preluat (ad interim), de Maynard Webb.

"Yahoo! a inregistrat succese importante in ultimul an: cand am acceptat postul de la carma companiei, am declarat ca voi ramane pe aceasta pozitie un an, pentru a ajuta grupul sa traverseze o perioada de tranzitie", a explicat in schimb Amoroso, potrivit agentiei ANSA.

India vrea sa-si dubleze productia de energie renovabila pana in 2017

India vrea sa-si dubleze productia de energie renovabila pana in anul 2017, potrivit declaratiilor premierului Manmohan Singh.

"Obiectivul nostru este acela de a ridica nivelul productiei energetice "green", la nivelul de 55.000 de MW in acest interval", a afirmat premierul indian, potrivit Gaianews.

In cadrul aceluiasi discurs, Manmohan Singh si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu procesul deosebit de lent al aplicarii aceleiasi strategii la nivel international.

Premierul a criticat indeosebi tarile dezvoltate: in opinia sa, natiunile bogate, care sunt responsabile pentru o buna parte din emisiile de gaz de sera, sunt avantajate in procesul de adoptare a unor solutii menite sa raspunda la schimbarile climatice care afecteaza intreaga planeta.

"Tarile industrializate detin capacitatile necesare intreprinderii unor actiuni concrete in acest context, dar progresele inregistrate pana in prezent de acestea sunt, in mod paradoxal, extrem de reduse", a subliniat premierul indian.


Masini murdare, transformate-n sevalet: Dirty Car Art, by Scott Wade (Galerie foto)

Daca-ti lasi masina murdara, exista sansa sa o gasesti transformata-n sevalet pentru picturi inedite, pe care mai-mai ca nu-ti vine sa le mai stergi, odata gasite pe parbriz sau pe luneta.

Cel putin atunci cand acestea poarta semnatura lui Scott Wade, un adevarat magician la capitolul "Dirty Car Art", asa cum se poate observa si din galeria foto prezentata in continuare, oferita de Fun of Art.










SUA: Surpriza vulcanica din parcul Yellowstone

Cazanul incins care clocoteste in interiorul celebrului parc Yellowstone, din Statele Unite, pare sa rezerve o surpriza vulcanica de dimensiuni impresionante.


Specialistii au ajuns la concluzia ca dimensiunile acestuia sunt de fapt, mult mai mari decat se credea pana acum, relateaza Foxnews.

Acesta este motivul pentru care, seismologii din cadrul Universitatii din Utah, au gasit de cuviinta, sa recomande reanalizarea posibilitatii ca "supervulcanul din adancuri", sa se trezeasca la viata, la un moment dat.

"Sistemul vulcanic aflat la nord-vest de Wyoming, prezinta un rezervor de magma, cu cel putin 50% mai mare decat se credea", a explicat seismologul Jamie Farrell.

Noile studii au relevat faptul ca aceasta impresionanta "camera magmatica" are o lungime de peste 59 de mii de metri si o latime de circa 29 de mii de metri, in timp ce adancimea acesteia ar putea fi de 5 pana la 11 mii de metri, precizeaza sursa.

Fotografia zilei: viata care naste dintr-o viata franta

Imaginea prezentata in cele ce urmeaza, pare desprinsa dintr-o lume de basm: un fir de viata, luand nastere cu temeritate, din sevele unui trunchi prabusit in oglinda lacului.

Fotografia a fost realizata de Ireena Worthy, pe Fairy Lake, din Canada (British Columbia), in vecinatatea portului Renfrew.

Death Begets Life, by Ireena Worthy
Te-ar putea interesa si: Fotografia zilei: Lacul Bondhus (Norvegia) sau Fotografia zilei: Podul Lunii, din DaHu Park, Taipei


25 apr. 2013

Arta la indemana - un altfel de bodypainting (Galerie foto)

Galeria foto prezentata in cele ce urmeaza, ar putea fi caracterizata precum o "arta la indemana", avand in vedere ca acest gen de bodypainting se limiteaza la segmentul terminal al bratelor.

Este desigur, o expresie metaforica - acest talent nu este catusi de putin la indemana oricui - si asta este evident, daca se priveste cu atentie selectia de cadre realizate de Guido Daniele.

Un artwork de exceptie, care merita apreciat la justa sa valoare: