9 dec. 2012

Elvetia: asternuturi si perdele din reciclarea sticlelor de plastic

Compania elvetiana Christian Fischbacher, producatoare de textile, a anuntat lansarea unei linii proprii de asternuturi si perdele, obtinute dintr-o materie prima inedita: sticle de plastic.

Tesaturile realizate prin reciclarea clasicelor recipiente de plastic utilizate la imbutelierea apei si nu numai, par sa detina toate calitatile necesare pentru a fi pe placul clientilor: moi dar rezistente.

Producatorul elvetian specializat in tesaturi pentru decoratiuni interioare si lenjerii, a reusit sa obtina rezultate surprinzatoare, lansand linia intitulata Benu, un termen cat se poate de sugestiv, in conditiile in care se pronunta similar expresiei in limba engleza "be new", ales cu grija pentru succesul campaniei de marketing.

Un metru de tesatura de acest tip, se obtine din patru sticle de plastic de 2 litri, utilizand o tehnologie speciala Nano Texe, care asigura impermeabilitatea si rezistenta materialului la diferiti agenti externi care lasa de regula pete pe suprafetele textile.

Compania isi asigura potentialii clienti, ca nu este vorba doar despre o chestiune ecologica, ci si de o remarcabila imbunatatire a calitatii produselor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.