20 nov. 2020

Triunghiul Bermudelor - teorii iesite din comun

 Misterul care invaluie celebrele disparitii din Triunghiul Bermudelor este inca departe de a fi descifrat, dar oamenii de stiinta nu prididesc sa elaboreze teorii menite sa explice inexplicabilul.


Istoria Triunghiului Bermudelor a inspirat o multime de scrieri fanteziste si filme in salsa SF, in care legenda se impleteste cu imaginatia nestavilita, fascinand si sfidand totodata omenirea sa-i descopere tainele nepatrunse.

Fara indoiala, nu lipsesc speculatiile cu privire la aceasta enorma zona din Oceanul Atlantic, care se intinde pe circa 1.100.000 km patrati, sub forma triunghiulara, cu unul din varfuri plasat la Nord in zona arhipelagului Insulelor Bermude, altul la Sud, in dreptul insulei Porto Rico, iar la Vest, in dreptul Peninsulei Florida – arie care nu se bucura de o reputatie tocmai de invidiat in lumea navigatorilor.

Fenomele inexplicabile care au avut loc de-a lungul istoriei in aceasta zona sunt cu atat mai misterioase, cu cat implica si vazduhul, nu numai suprafata apelor. Activitatile paranormale care sfideaza in mod indiscutabil legile fizicii, s-au inregistrat asadar atat in adancul apelor si la suprafata acestora, cat si in aer.

Fundalul oceanului atinge in zona extremitatii orientate spre Porto Rico circa 9000 de metri – punct ce marcheaza unul din cele mai profunde canioane ale Oceanului Atlantic.

Faima nefasta a acestei zone este legata de disparitia inexplicabila a unui numar considerabil de vase si avioane ce o strabat, desi statisticile oficiale par sa contrazica intrucatva convingerile celor ce sustin teoria numarului ingrijorator al victimelor sale.

Exista insa situatii si evenimente pe care Paza de Costa a SUA si oficialitatile locale nu au reusit sa le incadreze in categoria normalitatii, astfel incat ciudateniile petrecute in acest loc bizar, indreptatesc in oarecare masura supranumirea lui drept „Triunghiul Diavolului”.


Misterul disparitiei si reaparitiei navelor si avioanelor

Inca din anul 1800, in aceasta zona a Oceanului Atlantic au fost semnalate o serie intreaga de disparitii de nave si reaparitie misterioasa a acestora fara echipaje, pierzandu-se orice urma a membrilor ce le alcatuiau, dar anumite scrieri mai vechi sustin teoria potrivit careia fenomene stranii aveau loc aici chiar inainte ca omul sa le noteze in jurnalele sale.

A urmat perioada disparitiilor inexplicabile de avioane si reaparitia lor sporadica pe radare, urmata de tacerea deplina si nici cea mai vaga urma de piloti sau resturi recuperate din Ocean.

Printre cele mai cunoscute astfel de episoade se numara:

-      1965: Avionul C-119 apartinand flotei Air Force – dispare fara vreo explicatie logica, dupa ce comandantul sau lanseaza un ultim mesaj, cu voce stinsa: „Roger. Miami overseas, 6567” – un apel cu atat mai bizar, cu cat a fost captat de New York si nu de turnul de control de referinta, din Miami.    1840: Nava Comerciala Rosalie – plecata din Europa cu destinatia Insulelor Caraibe, intra in zona maleficului triunghi, pentru a fi regasita ulterior in perfecta stare, dar complet lipsita de echipaj – din compartimentul bagajelor nu lipsea absolut nimic, salupele se aflau in perfecta ordine si unica vietuitoare salvata – un canar inchis in colivia sa – incapabil sa „ciripesca” despre ceea ce s-a petrecut la bord;

-          1881: Nava americana Ellen Austin – navigand in zona buclucasa, intalneste o ambarcatiune cu vele fara echipaj, dar in perfecta ordine. Cativa oameni demareaza operatiunile de remorcare, dar se confrunta brusc cu o schimbare violenta a conditiilor meteorologice, care au rupt cablurile de legatura, separand echipa de salvare de cea de pe vasul-mama. Ambarcatiunea este totusi remorcata dupa ceva vreme, dar fara membrii echipei de salvare, iar episodul se repeta: cablurile se rup si oamenii celei de-a doua echipe de salvare dispar fara urma;

-          1925: Nava de marfuri SS Cotopaxi – pornita pe 29 noiembrie 1925 din Carolina de Sud si calatorind spre Cuba cu 32 de oameni la bord, transporta o incarcatura de 2340 de tone de carbune. Inainte sa dispara fara urma, lansa un mesaj de ajutor, dar fara succes: nava a fost declarata oficial disparuta in data de 31 decembrie 1925. SS Cotopaxi este de altfel, protagonista filmului „Intalnire de Gradul Trei”, realizat sub bagheta regizorala a lui Steven Spielberg, care-i atribuie disparitia unei interventii extraterestre, ce o propulseaza in mod inexplicabil in desertul Gobi, dar totul este desigur, fantezie;

-          1945: Disparitia escadrilei celor cinci bombardiere americane – intorcandu-se dintr-un exercitiu de rutina, celebrul „zbor 19” dispare fara urma in vazduhurile de deasupra Triunghiului Bermudelor, cu un ultim mesaj din partea liderului escadrilei, la fel de surprinzator ca disparitia insasi: „totul este straniu, pana si oceanul... suntem pe cale sa patrundem intr-un soi de apa alba, nimic nu e cum ar trebui sa fie...”. Pilotii experimentati si dotati cu tot echipamentul necesar situatiilor de urgenta au disparut fara urma, la fel ca si unul din avioanele de salvare pornite in cautarea lor. Intreaga operatiune s-a soldat cu un esec, iar dupa cinci zile de cautari infrigurate, operatiunea a fost abandonata;

-          1963: Nava de marfuri Marine Sulphur Queen – un urias cargo american, purtand la bord 40 de oameni, se indrepta spre Virginia. Ultimul mesaj lansat de la bordul navei a fost receptionat la iesirea din Golful Mexic; nava n-a ajuns nicicand la destinatie, evaporandu-se ca prin miracol in apele misterioase ale Triunghiului Bermudelor;

- 1965: Avionul C-119 apartinand flotei Air Force – dispare fara vreo explicatie logica, dupa ce comandantul sau lanseaza un ultim mesaj, cu voce stinsa: „Roger. Miami overseas, 6567” – un apel cu atat mai bizar, cu cat a fost captat de New York si nu de turnul de control de referinta, din Miami.

In total insa, numarul disparitiilor inexplicabile se ridica pana in prezent la circa 50 de nave si 20 de avioane, motiv pentru care zona problematica a determinat navigatorii sa evite rutele care o traverseaza, fie ele aeriene, fie navale.



Teorii incredibile menite sa descifreze misterul Triunghiului Bermudelor

Una din cele mai stranii teorii legate de disparitiile misterioase inregistrate in aceasta zona, sustine existenta unor emisii puternice de gaz metan, de la nivelul unui important zacamant situat pe fundalul oceanului. Potrivit unei echipe de cercetatori americani, bulele de metan propulsate la suprafata apei  din pungi masive de gaz aflate la mari adancimi, ar putea lovi cu violenta ambarcatiunile, scufundandu-le. Sustinatorii acestei teorii nu pot explica insa reaparitia navelor fara echipaj si disparitia avioanelor, asadar varianta bulelor de gaz constituie mai de graba un soi de „bula de sapun” in contextul descifrarii misterului Triunghiului Bermudelor.

O alta teorie, la fel de bizara, pretinde ca pe fundalul oceanului, in zona respectiva, s-ar afla o serie de structuri arhitectonice stranii, dispuse sub forma unui soi de „retea de ziduri si canale”, insotite de piramide din cristal, care exercita o serie de activitati paranormale, atat in plan vertical, cat si orizontal, pe o raza de sute de kilometri.

Ipoteza este legata de existenta ruinelor legendarei Atlantide – cetate straveche, scufundata brusc din pricina unui cataclism, cu toata civilizatia ce o adapostea si care stapanea metode avansate de obtinere a energiei, recurgand la proprietatile nebanuite ale cristalelor.

Teoria sustine ca la interiorul unei piramide de cristal, se afla o sfera la nivelul careia se concentreaza energie magnetica in masura sa influenteze puternic fortele naturii, ba chiar ar fi inversat polii magnetici odinioara, provocand cataclismul care a condus la distugerea Atlantidei.

 Teoria „Universurilor Intrepatrunse” este o alta varianta menita sa explice misterioasele disparitii: ipoteza presupune existenta in aceasta zona a unei porti de comunicare cu alte universuri, care „absorb” oamenii, dar resping navele la bordul carora se aflau, ceea ce ar explica intreruperea brusca a comunicatiilor si regasirea ambarcatiunilor lipsite de achipaj, resturile avioanelor prabusite in apele oceanului fiind cu neputinta de recuperat de pe fundalul acestuia. Pana in prezent nu exista probe care sa ateste valabilitatea acestei teorii, dar nici care sa demonstreze contrariul.

Teoria civilizatiilor extraterestre este la fel de spectaculoasa: oamenii ar fi putut fi rapiti de OZN-uri misterioase, apartinand unor civilizatii extraterestre ce dispun de tehnologii extrem de avansate, in masura sa „extraga” echipajele de pe navele lor si sa provoace puternice perturbatii eletromagnetice in zona, pentru a impiedica orice misiune de cercetare, de salvare sau de studiere amanuntita a ariei subacvatice in care s-ar afla amplasata baza lor.

Cel mai fervent sustinator al acestei ipoteze a fost astronomul american Morris K. Jessup (1900-1959), mort in conditii misterioase dupa ce si-a declarat oficial convingerile cu privire la existenta unei intense activitati extraterestre pe Pamant.


La polul opus se afla insa opinia scriitorului si aviatorului american Larry Kusche, care sustine ca in realitate oamenii fac „din tantar armasar” si ca Trunghiul Bermudelor nu este invaluit de niciun mister: numarul disparitiilor din zona ar fi similar cu cel inregistrat in oricare alta regiune de dimensiuni similare si cu acelasi volum de trafic naval si aerian. Mai mult decat atat, Kusche aduce in prim-plan trei aspecte fundamentale, menite sa-i sustina teoria si anume:

  1. Statisticile ar demonstra ca, din punct de vedere procentual, numarul navelor disparute in aceasta zona este aproximativ egal cu al oricarei alte zone a oceanului;
  2. Triunghiul Bermudelor este plasat intr-o regiune marcata de frecvente furtuni tropicale, care ar putea provoca numeroase evenimente de acest gen;
  3. Numarul disparitiilor ar fi fost exagerat cu buna stiinta de catre anumiti autori aflati in cautare de stiri senzationale si care n-au ezitat sa emita ipoteze din cele mai fanteziste in acest context, cu speranta de a dobandi ceva popularitate in plus.

Dar chiar si aceasta teorie prozaica, menita sa inlature valul de mister al zonei isi are limitele sale, nereusind sa explice reaparitia ambarcatiunilor fara echipaj, esecul misiunilor de salvare si straniile perturbatii electromagnetice inregistrate la nivelul regiunii respective.

Cea mai recenta si mai credibila teorie cu privire la misterioasele disparitii provine insa de la echipa de meteorologi NASA care, avand la dispozitie imagini furnizate de sateliti, au remarcat prezenta unor nori hexagonali deasupra zonei respective, care creeaza veritabile „bombe de aer” ce lovesc suprafata apei cu o violenta deosebita. Acestea ar fi responsabile de accidentele petrecute atat in vazduh, cat si pe apa, avand in vedere ca „jeturile ucigase” se napustesc asupra valurilor cu o viteza de pana la 270 km/h.

Studiind imaginile satelitare, cercetatorii NASA au concluzionat ca unele din aceste formatiuni noroase pot prezenta diametre intre 32 si 89 km si pot descatusa asupra apelor oceanului explozii de aer care provoaca inaltarea unor valuri de dimensiuni enorme, cu efecte incredibile in momentul in care interactioneaza unele cu altele.


Bibliografie:

1.      https://www.travel365.it/triangolo-delle-bermude-mistero.htm

2.      https://www.history.com/news/the-mysterious-disappearance-of-flight-19

3.      Jessup, Morris K. (1957). The Expanding Case for the UFO

4.      Jessup, Morris K. (1956). UFOs and the Bible

5.      http://www.latribuna.hn/2017/07/24/la-nasa-resuelve-misterio-del-triangulo-las-bermudas-aqui-mas-detalles/






 

31 aug. 2020

Teoria eficientei globale umane

Dumnezeu a facut astfel incat civilizatia Pamantului sa dispuna de oameni eficienti si de oameni deficienti. 


Atata vreme cat numarul deficientilor crestea mai rapid decat cel al eficientilor, civilizatia umana a inregistrat o multime de esecuri: nu reusea sa prospere, sa creasca din punct de vedere numeric si nici sa creeze proiecte constructive pentru generatiile urmatoare.

Se impunea asadar o schimbare fundamentala: ori numarul celor eficienti trebuia sporit, ori capacitatile lor trebuiau imbunatatite si mai mult, astfel incat sa izbuteasca sa rezolve problemele create de deficienti.

Dumnezeu a optat pentru cea de-a doua varianta intrucat deficientii demonstrau o abilitate aparte pentru a procrea, deci se inmulteau mult mai rapid decat eficientii, asadar porunca "inmulteste-te si umple Pamantul" sa poata fi indeplinita cu succes.

Doar ca la un moment dat, problemele create de numarul sporit de deficienti s-au inmultit la randul lor in maniera exponentiala si eficientii nu au mai reusit sa le ajusteze, sa le gaseasca solutii in timp util pentru a proteja intreaga omenire.

In prezent ne aflam tocmai intr-o astfel de situatie limita, asadar nu ar trebui sa fim surprinsi in cazul in care, in viitorul apropiat, Dumnezeu va decide ca ar fi cazul sa adopte o noua schimbare.

Ce fel de schimbare? Intrebati un eficient.


18 apr. 2018

Paranormal: omenirea nu este pregatita sa accepte ceea ce nu intelege

O anecdota de demult spune ca omului i-au fost date doua urechi si o gura, pentru a asculta mai mult si a vorbi mai putin – tentativa divina de a-l face mai receptiv la ceea ce se intampla in jurul sau si de a-l stimula sa observe si sa cerceteze, chiar si atunci cand este vorba despre paranormal.

In ciuda faptului ca omul este dotat cu tot ceea ce-i serveste pentru a explora nestingherit universul vast al cunoasterii si intelegerii, de multe ori isi presara singur drumul cu oprelisti din cele mai variate, ca si cum astfel s-ar putea apara de anumite genuri de raspunsuri pe care nu este pregatit sa le accepte, sa le imbratiseze.

Mai mult decat atat: omenirea pare sa se fi blocat in plasa tesuta de propriile sale convingeri, justificandu-si erorile prin prisma unui dicton stravechi al lui Seneca, potrivit caruia "a gresi e omenesc" - meteahna care-o impiedica sa avanseze cu rapiditate catre noi dimensiuni si planuri superioare.

Partea a doua a dictonului, cea care sustine ca „a persevera in greseala este diabolic”, pare sa isi faca loc ceva mai greu in viata noastra cea de toate zilele, poate tocmai pentru ca nimeni nu este dispus sa recunoasca faptul ca deseori repeta aceeasi greseala, in speranta ca rezultatele se schimba la o noua tentativa, croindu-si de fapt in acest mod doar un ridicol drum catre pierzanie...

Asta in cazul in care erorile initiale nu sunt ele insele atat de diabolice incat nu-ti mai lasa timp sa mai si perseverezi in comiterea lor.

Este vorba despre un soi de incapatanare ce marcheaza frecvent comportamentul omului si care se regaseste si in felul in care acesta se raporteaza la fenomenele paranormale, pentru care nutreste un gen de alergie bizara, ce-l impinge sa respinga din start orice i-ar putea tulbura existenta cotidiana.

Refuzul de a accepta anumite lucruri pe care nu le intelegem constituie asadar de multe ori, un veritabil scut menit sa ne protejeze de amenintari necunoscute, in eforturile de a generaliza valabilitatea unui concept discutabil: „ceea ce nu stiu nu ma poate rani”.

Nu cu prea multa vreme in urma, Jules Verne (1828-1905) era considerat un promotor al utopiei, propunand in romanele sale fanteziste, proiecte si idei indraznete, ce s-au dovedit ulterior perfect realizabile, dar care-i determinau pe contemporanii sai sa-l socoteasca un soi de exaltat, care se lasa purtat de valurile imaginatiei in taramul absurdului.

Parinte al lucrarilor stiintifico-fantastice, scriitorul francez a "explorat" lumi din cele mai bizare, aventurandu-se sa ambienteze actiunile romanelor sale in teritorii in care omul putea ajunge odinioara doar cu puterea mintii, calatorind spre centrul Pamantului, in jungle de nepatruns, in spatiu sau in abisurile marilor si oceanelor.

Imaginatia sa a inspirat insa o multine de oameni de stiinta in munca lor de realizare a unor aplicatii tehnologice spectaculoase ale lumii moderne succesive, pentru ca astazi, multe din masinariile fantastice ale lui Jules Verne sa fie considerate absolut firesti.

Tot astfel ar putea fi considerati la randul lor si o serie de autori ai unor lucrari de specialitate din domeniul stiintelor de frontiera, care sunt priviti cu un scepticism vecin cu ironia, din pricina tentativelor lor mai mult sau mai putin incununate cu succes, de a deslusi anumite mistere si fenomene ramase inca fara o explicatie pertinenta pentru om.

Oricatde refractar ar fi omul la acest soi de istorii, anumite episoade stranii nu pot fi trecute cu vederea sau catalogate in randurile evenimentelor nesemnificative, pentru care nu merita sa ne irosim timpul.

Daca sunt doar fruct al imaginatiei, de ce guvernele cheltuiesc sume fabuloase pentru a le deslusi misterul?

La nivel international exista o serie intraga de organizatii si asociatii alcatuite din specialisti si cercetatori din cele mai variate domenii si care dispun de aparatura moderna si sofisticata pentru identificarea, investigarea, inregistrarea, analizarea si arhivarea fenomenelor paranormale, chiar daca acestea continua sa prezinte caracteristici socante si ilogice, in raport cu criteriile stiintifice universal acceptate.

In Statele Unite, The American Paranormal Research Association  (APRA) este doar una din organizatiile care studiaza astfel de fenomene, iar in Italia regasim un grup similar de cercetatori, reuniti sub sigla proiectului SERP – Studi e Ricerche su Paranormale, in timp ce in Franta astfel de fenomene sunt studiate de catre AEPS – Association d’Enqueteurs du Paranormal et du Surnaturel.

In Germania exista chiar un institut in cadrul caruia se studiaza cu maxima seriozitate domenii precum Parapsihologia, Dogmatismul si Fenomenele Paranormale (DPTW), ca sa nu mai vorbim de tarile orientale, unde lucrurile inexplicabile sunt acceptate frecvent de masele largi asemenea unor extensii ale propriilor lor actiuni sau fruct al unor conjucturi misterioase, in care realitatea lumii noastre se intrepatrunde cu cea a unor alte lumi, inaccesibile omului.

Cele mai frecvent semnalate situatii din aceasta categorie sunt asa-numitele prezente fantomatice sau a unor spirite ce bantuie edificii sau locuinte amplasate in cele mai variate colturi ale lumii, dar lista este lunga, cuprinzand de pilda existenta unor creaturi stranii, nepamantene, care vietuiesc printre noi fara sa fie remarcate, sau fenomenele rapirii unor persoane de catre extraterestri.

Imposibilitatea studierii indeaproape a unor obiective geografice mult discutate, cum ar fi craterele vulcanilor, punctele cele mai profunde ale oceanelor sau anumite zone desertice dificil de explorat, au alimentat de-a lungul timpului diverse teorii potrivit carora in aceste arii s-ar afla amplasate veritabile baze ale unor creaturi bizare, ce-si fac rareori simtita prezenta printre oameni, dar care salasuiesc si activeaza intens in spatii ascunse privirilor noastre.

Toate aceste detalii intrigante alcatuiesc desigur un cocktail exploziv pentru fanii unor variate teorii paranormale, dar adevaratele episoade studiate de catre specialisti in identificarea prezentelor neomenesti la nivelul planetei noastre exista si sunt tratate cu maxima atentie si seriozitate in randurile cercetatorilor din acest domeniu.

Pentru a elimina posibilitatea confruntarii cu anumite efecte speciale, iluzorii sau scenarii artificiale puse la cale indeosebi pentru a induce in eroare profanii in materie, inginerii, fizicienii si medicii ce alcatuiesc echipele de cercetare sunt ei insisi inzestrati din start cu o doza serioasa de scepticism, menit sa stavileasca exuberanta unor constatari aproximative sau a unor afirmatii lipsite de temei.

In plus, toate inregistrarile video si audio arhivate, sunt studiate cu cea mai mare atentie la intervale de circa 24 de ore dupa recoltare, astfel incat orice eventuala incarcatura emotiva din momentul efectuarii lor sa se estompeze, lasand loc luciditatii si ratiunii limpezi, analiza datelor devenind astfel neinfluentata de factori senzoriali inselatori.

Rezultatele sunt deseori trecute sub tacere "pentru a proteja populatia de soc"

Exista o teorie potrivit careia multe din rezultatele cercetarilor acestor specialisti sunt trecute sub tacere, din pricina convingerii la nivel inalt, ca omenirea nu este pregatita sa accepte o serie de adevaruri socante, care ies din schemele normalului.

In ultimii ani insa, gratie informatiilor difuzate prin intermediul mijloacelor media, a internetului, a publicatiilor SF si a scenariilor cinematografice presarate cu personaje surprinzatoare si efecte speciale, oamenilor li se administreaza "cu lingurita" o serie de adevaruri socante, mascate sub valurile diafane ale imaginatiei, in numele promovarii artei sub toate formele sale.

Aceasta initiativa ar face parte dintr-un plan impresionant, bine pus la punct, care are drept obiectiv pregatirea treptata a populatiei globului pentru a-si deschide portile cunosterii catre o serie de fenomene considerate pana in prezent lipsite de sens si pentru a depasi cu ceva mai multa usurinta momentul unui eventual impact cu civilizatii extraterestre, acceptand pe zi ce trece ideea ca nu suntem singuri in univers si ca nici universul nu este singur la randul sau.

Ploaia de filme si desene animate avand drept protagonisti "zombie" mai mult sau mai putin inspaimantatori, cele care prezinta scenariul unor invazii extraterestre sau a preluarii puterii absolute de catre inteligente artificiale si chiar anumite pelicule de tip horror, in care omul devine victima unor entitati malefice provenite din lumi paralele, dincolo de impactul lor vizual, creeza o bresa in ratinamentul de tip logic al omului, stimulandu-i creativitatea si invitandu-l la reflectie, la imaginarea unor solutii menite sa-l salveze din situatii disperate, fie ele chiar si fruct al fanteziei.

Daca ar fi sa dam crezare unei astfel de teorii, ne aflam asadar intr-un moment in care omenirea traverseaza o perioada de "antrenament mental", o faza de tranzitie catre un mod de gandire mai elastic, mai dispus sa accepte inexplicabilul, dar si mai capabil sa identifice iesiri din impas, cand are de-a face cu elemente sau evenimente ce depasesc puterea sa de intelegere.

Nu de putine ori, specialistii in chimie, fizica, matematica sau biologie, fac referire in studiile lor la anumite afirmatii continute in Noul Testament, apropiind lumea stiintei de adevarurile biblice fara drept de apel si identificand in radurile acestora miezul unor cunostinte noi, care demonstreaza ca omul vine in contact deseori cu adevarul relativ ancorat in datele unei probleme, si nu cu adevarul absolut, care detine mult mai multe nuante, interpretari si sensuri ascunse.


Pentru a tine pasul cu o astfel de abordare, nu ne mai ramane decat sa adaugam la randul nostru o formula desprinsa din paginile celei mai citite Carti din lume, invitand la neobosita cautare de raspunsuri pentru intrebari nerostite: „cine citeste sa inteleaga”...





30 mar. 2018

Sahul - efecte psihologice si modificari comportamentale

Jocul de sah, considerat inca din vechime un mod optim de antrenare a mintii, este studiat astazi de specialisti cu mai multa atentie ca oricand, gratie influentei pe care o are asupra celor ce-l indragesc si-l practica frecvent.

Este vorba despre un fenomen observat la nivel cerebral, cu efecte de natura psihologica si comportamentala deopotriva, care reflecta dobandirea treptata a unor abilitati deosebite.
In opinia expertilor, chestiunea e de-a dreptul surprinzatoare: jocul de sah nu contribuie neaparat la o dezvoltarea inteligentei, ci doar antreneaza mintea, o impiedica sa imbatraneasca prematur si sa-si piarda calitatile si prospetimea tineretii. Doar acea categorie de persoane care au capacitatea numita „transfer de abilitati” prezinta modificari comportamentale evolutive, fiind in masura sa realizeze transpunerea anumitor competente dintr-un domeniul in altul.
Atentia specialistilor a fost atrasa de acest fenomen, indeosebi gratie potentialelor sale aplicatii in domeniul informaticii, a medicinei, roboticii si activitatilor de tip multitask, in care omul poate demonstra o uimitoare capacitate evolutiva, in ciuda afirmatiilor potrivit carora creierul sau nu a fost „proiectat” pentru asta.
Este un subiect de extrema actualitate, avand in vedere multimea videojocurilor si aplicatiilor create cu scopul de a ne stimula si dezvolta abilitatile – un deziderat ce poate fi atins imbinand placutul cu utilul, prin practicarea frecventa unui joc ce devine tot mai atragator pe masura ce este jucat si nu presupune costuri spectaculoase.
Asa se explica faptul ca o serie intreaga de job-uri actuale, fie ele in domeniul civil sau militar – informatica, statistica, transporturi, logistica s.a. – incep sa fie preponderent incredintate candidatilor cu competente in jocul de sah.

Cine a inventat sahul

Exista teorii potrivit carora sahul ar fi fost inventat in China antica, in India sau in Persia, dar documentele istorice demonstreaza existenta acestui joc in diferite regiuni ale lumii concomitent, fara sa precizeze insa originile sale reale.

Daca piesele de sah aveau forme, culori si denumiri diferite, este pentru ca jocul imprumutà amprenta culturilor, traditiilor si obiceiurilor popoarelor pe taramul carora era practicat: in India de pilda, sahul se practica intr-o varianta cu elefanti, cai, soldati si care de lupta, iar in China, caii erau substituiti de dragonii cu limbi de flacari, sau pur si simplu se utilizau piese cu aspectul unor tablete din portelan sau lemn, incize cu simboluri specifice. Denumirea jocului isi are insa originile in limba persana (shahtranj) - „shah” insemnand „rege”, iat „shah mat” – persoana neajutorata, aflata intr-o situatie fara iesire.
Dar poate ca cea mai spectaculoasa ipoteza cu privire la aparitia sahului este aceea ce sustine ideea ca sahul ar fi un joc mult prea complex, profund si plin de geniu ca sa poata apartina mintii umane, si ca ar fi fost creat de entitati divine, care au decis sa daruiasca acest joc muritorilor de rand.
De aici pare sa fi luat nastere si zicala orientala: „invata sah pe cineva si-i vei face un dar nepretuit”.


Scopul acestui gest generos ar fi fost de fapt acela de a le aminti fiintelor umane, cu fiecare partida jucata, ca lumea si vietile oamenilor sunt guvernate de reguli ce depind de deciziile pe care le adopta in circumstante deosebite, dar urmand scheme si proiecte nebanuite, superioare celor ale muritorilor de rand.
Oamenii sunt imprevizibili – desi unice vietuitoare de pe Terra inzestrate cu constiinta si discernamant, nu exista doi oameni care sa reactioneze identic si sa adopte aceleasi decizii de-a lungul intregii lor vieti – ceea ce conduce la o infinitate de posibile scenarii ale umanitatii in decursul evolutiei sale.
Mai mult decat atat: se spune ca nu de putine ori, personaje istorice din elita guvernantilor de odinioara, organizau partide de sah cu mize ce vizau viata politica, sociala si chiar teritoriala a natiunilor lor, deznodamantul jocului modificand uneori frontierele teritoriilor guvernate si schimband astfel harta lumii.
Miza jocului constituie de fapt si in zilele nostre subiect de controverse, sahul fiind condamnat in anumite tari musulmane precum Arabia Saudita, unde este incadrat in categoria jocurilor de noroc - considerate doar viciu si pierdere de vreme – indeletniciri care starnesc conflicte intre oameni.
La polul opus se situeaza tari precum Spania, unde jocul de sah este extrem de apreciat, fiind propus ca materie obligatorie de studiu in scoli, gratie modului in care acesta stimuleaza gandirea si memoria copiilor.
Si in alte tari, precum S.U.A., Canada, Anglia, Franta, Rusia sau Germania au introdus sahul obligatoriu in gimnaziu si/sau liceu, dar in tara noastra sahul constituie o optiune.

Ce taine ascunde legenda sahului si boabelor de grau

Legenda regelui indian care a dorit sa-l rasplateasca pe omul ce l-a invatat sa joace sah, constituie de fapt ceva mai mult decat o istorisire oarecare: „cere-mi tot ce vrei”, i-ar fi spus regele, incantat de frumusetea jocului, dar omul, cu aparenta modestie, a vrut „doar” un bob de grau pentru prima patratica a tablei de sah, doua boabe pentru ce-a de-a doua, patru boabe pentru a treia, cerand apoi sa se continue dublarea numarului de boabe pentru fiecare patratica a tablei de sah, pana la epuizarea tuturor celor 64. 


Regele s-a declarat de acord in mare graba, fiind convins ca aceasta stranie cerere e floare la ureche, dar nu mica i-a fost mirarea cand a constatat ce cantitate impresionanta de grau va trebui sa-i daruiasca invatatorului, pe numele sau Sissa ben Dahir
Anumite surse sustin ca acesta din urma ar fi in realitate inventatorul jocului de sah, dar nu exista dovezi concrete care sa ateste aceasta afirmatie.
Progresia matematica ce se afla la baza intrigii acestei legende conduce la un rezultat surprinzator, dar nu imposibil de obtinut in zilele noastre, cand avem la dispozitie o serie intreaga de tehnologii si automatizari in masura sa ne ajute. In timpuri stravechi insa, ar fi fost cu neputinta ca cineva sa numere manual toate boabele de grau necesare, in decursul unei vieti omenesti.
Legenda constituie asadar o veritabila metafora pentru a demonstra aplicabilitatea matematicii in viata de toate zilele si avantajele pe care le prezinta stapanirea unor cunostinte elementare din acest domeniu.
In plus, poate fi interpretata ca o lectie pe care omul simplu, dar intelept, e in masura sa o serveasca inaltilor demnitari atunci cand acestia ocupa posturi insemnate fara sa fie insa suficient de bine pregatiti pentru rolul pe care il detin.

De ce creierul unui jucator de sah este diferit

Jocul de sah se bazeaza pe logica, strategie si abilitatea de prevedere a reactiilor partenerului de joc, dezvoltand deopotriva capacitatea decizionala si cea de concentrare.
Motivul pentru care nu toata lumea poate juca sah nu este legat de complexitatea regulilor acestui joc, ci de simplul fapt ca multe persoane nu reusesc sa se concentreze timp indelungat asupra unei activitati care presupune dedicare completa si adaptare spontana la schimbari de situatii.
Construirea unui scenariu simbolic destinat sa prinda in capcana adversarul, pornind de la viziunea tablei de sah si a pozitiei pieselor pe suprafata acesteia si continuand cu evaluarea complexiva a posibilelor mutari viitoare, implica antrenarea mai multor zone ale creierului, concomitent.
Rationamentele abstracte, imaginatia si  abilitatile analitice, care tin de „problem solving” stimuleaza in mod spectaculos gandirea, memoria si nu in ultimul rand, rabdarea si stapanirea de sine.
Cultivarea acestor calitati contribuie la pregatirea unui teren fertil pentru adoptarea de decizii spontane dar juste pentru atingerea unui obiectiv mai mult sau mai putin indepartat, creand o legatura de natura constructiva intre atentia si logica individului, care se manifesta in emisfera stanga a creierului si gandirea creativa, care isi are originile in emisfera dreapta a acestuia.
Sahul contribuie si la dezvoltarea gandirii computationale (sau de calcul), utilizand o serie intreaga de reguli bine definite pentru gestionarea unui bogat volum de date.
Sahistii experimentati stiu ca emotiile pot juca feste oricarui adversar, de aceea se straduiesc sa-si controleze comportamentul si in viata de zi cu zi, obisnuindu-se sa priveasca lucrurile cu luciditate si sa analizeze situatiile la rece, inainte de a adopta decizii importante.
Entuziasmul, trufia, nehotararea, superficialitatea, dar si teama sau neincrederea in propriile forte, pot fi transformate in instrumente cu ajutorul carora se obtine un sah-mat relativ usor daca nu sunt tinute in frau cu multa atentie.
Potrivit oamenilor de stiinta, creierul unui jucator de sah se transforma asadar treptat, evoluand in mod considerabil din punct de vedere al rationamentelor si al gandirii abstracte, in comparatie cu cel al persoanelor care nu practica acest joc si care manifesta capacitati medii de gestionare a sarcinilor.
De pilda, creierul sahistilor cu performante de necontenstat, prezinta o activitate intensa la nivel cortical frontal si parietal – zone ale creierului care se concentreaza asupra identificarii si solutionarii problemelor.
In mod paradoxal, un studiu efectuat de un grup de specialisti in materie, a demonstrat ca sahistii de elita prezinta un creier de dimensiuni ceva mai reduse decat al personelor care nu practica sahul. Acest aspect nu constituie insa o trista anomalie, ci sugereaza ca zonele restranse ale creierului pot constitui un semnal al eficientei activitatii neurale, constituind concomitent si un reflex de competenta comportamentala.
In acest caz asadar, un creier mai mic inseamna un  creier mai eficient – o teorie care tinde sa contrazica, desigur, conceptul potrivit caruia „marimea conteaza”.

Oamenii de stiinta sustin ca modelele de gandire ale sahistilor dezvaluie capacitatea omului de a-si „pune la treaba” concomitent ambele emisfere cerebrale, exercitiu extrem de benefic pentru sanatatea mintala, care atrage dupa sine si alte avantaje, de natura psiho-fizica, hormonala si emotionala.
Oamenii care joaca sah sunt buni observatori, nu se avanta in actiuni absurde, manifesta abilitati deosebite de negociere, sunt discreti si pacifici si nu in ultimul rand, au un rafinat simt al umorului.


 Bibliografie:
  1. https://mic.com/articles/119332/how-chess-players-brains-are-different-from-everybody-else-s#.HdGT3aSx0
  2. http://www.crescita-personale.it/crescita-personale-varie/1931/gioco-degli-scacchi-e-psicologia/8509/a
  3. http://www.daurlo.click/notizie/i-benefici-degli-scacchi-aiutano-cuore-e-mente
  4. https://www.entrepreneur.com/article/225865
  5. http://www.repubblica.it/esteri/2015/02/13/news/scacchi_obbligatori_nelle_scuole_spagnole_allenano_la_mente-107190859/