12 iun. 2013

Jerusalem Peace Road Show - demonstratia de Formula Unu, care-i infurie pe palestinieni

Palestinienii sunt indignati din pricina organizarii evenimentului automobilistic, Jerusalem Peace Road Show, in cadrul caruia, pentru prima data, bolizii de Formula Unu, vor defila pe strazile orasului, in zilele de 13 si 14 iunie.


Proiectul apartine primarului, Nir Barakat, dar este puternic contestat de palestinieni, care l-au catalogat drept un eveniment "ilegal", solicitand anularea acestuia, relateaza TM News.

Initiativa a declansat polemici fara precedent in lumea araba, indeosebi pentru ca evenimentul a fost organizat cu numai doua saptamani inainte de cea de-a 46-a aniversare a ocupatiei israeliene (1967), scrie cotidianul local Assabeel, potrivit sursei citate.

"Ferrari participa la iudeizarea Ierusalimului - evenimentul este doar un fel de acoperire pentru falsificarea adevarului si continuarea razboiului de ocupatie israeliana, care se repercuteaza asupra orasului sfant", scrie si Arabic People Daily.

Ferrari, care si-a anuntat participarea, cu Giancarlo Fisichella, la volanul unei F60, a primit o cerere de retragere, inaintata de Ministerul Palestinian al Informarii, in care se precizeaza ca evenimentul automobilistic "violeaza toate conventiile si normele internationale care considera Ierusalimul un oras ocupat".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.