2 aug. 2011

Jake Davis, alias "Topiary", purtatorul de cuvant al LulzSec, a fost eliberat

Jake Davis, alias "Topiary", s-a prezentat in fata judecatorului londonez Howard Riddle, solicitand eliberarea sa provizorie, dupa ce a fost arestat zilele trecute alaturi de alti crackeri LulzSec.
Tanarul in varsta de 18 ani, s-a declarat purtatorul de cuvant al grupului si va trebui sa raspunda personal pentru gravele acuzatii ce planeaza asupra LulzSec, unul dintre cele mai active nuclee de crackeri ale perioadei actuale, informeaza Webnews.

Alaturi de Anonymous, LulzSec este grupul care a creat cele mai mari batai de cap responsabililor cu siguranta online, atacurile cibernetice lansate provocand impresionante pierderi multor organizatii importante la scara internationala.

Davis a negat orice responsabilitate sau amestec in atacurile lansate de LulzSec, explicand ca rolul sau este exclusiv de "purtator de cuvant", fara a fi luat parte la actiunile concrete ale grupului.
In ciuda faptului ca in urma perchezitiei efectuate la domiciliul sau, autoritatile au confiscat diferite materiale compromitatoare, printre care un laptop Dell si 100 GB de memorie externa continand detalii vizand peste 750.000 de persoane, judecatorul a aprobat eliberarea provizorie a lui Davis, invocand varsta sa si "socul" suferit in urma evenimentelor.

Tanarul se afla in centrul atentiei, dar nu pare catusi de putin coplesit de presiunea exercitata de media, ba chiar a pledat in fata magistratului cu o stapanire de sine demna de invidiat, purtand cu sine o copie a volumului "Free Radicals: the Secret Anarchy of Science", de Michael Brooks, afirmandu-si clar propriile convingeri inspirate din aceasta carte.

Davis a demonstrat o surprinzatoare disponibilitate si a colaborat, furnizand autoritatilor toate parolele de acces la datele arhivate in dispozitivele confiscate, admitand ca este posibil ca pentru anumite conturi online (Twitter, spre exemplu) sa apara deja schimbata parola, astfel incat contul sa nu mai poata fi accesat.
Libertatea provizorie a tanarului este conditionata de anumite reguli, cum ar fi spre exemplu restrictia accesului la Internet (nici macar utilizand un smartphone) si va trebui sa-si petreaca noaptea in casa parintilor, care au refuzat sa faca declaratii presei, precizeaza sursa.

Sursa: Webnews
Foto: Webnews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.