In Toscana, italienii stiu sa aprecieze ciocolata la justa ei valoare - iata motivul pentru care Siena a gazduit in acest weekend, sarbatoarea ciocolatei de casa - un prilej unic pentru a degusta un desert de exceptie.
Nu doar gustul fara cusur al dulciurilor pe baza de ciocolata a avut darul sa atraga o multime de vizitatori, ci si aspectul impecabil al platourilor pline de bomboane si prajituri, decoratiunile si fantezia artistica a maestrilor cofetari, relateaza Il Giornale del Lusso.
Potrivit sursei citate, 84 de standuri au fost dedicate celor mai rafinate si mai delicioase retete de deserturi, considerate cu adevarat irezistibile, care au incantat pe drept cuvant publicul de toate varstele.
Cu acest weekend de ciocolata, Siena si-a deschis portile larg pentru toti cei dornici sa descopere un loc incantator, pe cat de bogat in peisaje demne de picturile clasice, pe atat de primitor si de dispus sa-si demonstreze bunul gust, la propriu si la figurat...
Sub denumirea "Ciocosi. Marea sarbatoare a ciocolatei artizanale", evenimentul s-a bucurat de un succes remarcabil, organizatorii propunandu-si sa repete experienta, intr-o noua editie, programata pentru luna martie a anului 2013.
Sursa & Foto: Il Giornale del Lusso
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.