15 iul. 2012

Tobias Wegner - experiente rasturnate (Video)

Magie fara trucuri si trucuri fara magie - iata ce si-a propus sa creeze Tobias Wegner cu scurt metrajul sau "Leo" - un asa-numit "one man show", in care se transforma din clown in acrobat si invers.

Tobias Wegner - "Leo"
Fara cabluri de sustinere sau alte sisteme de siguranta camuflate, Wegner pare sa sfideze legile fizicii, desi secretul evolutiei sale provine din simpla rasturnare la 90 de grade a cadrului, relateaza Pieuvre.

O idee simpla, cu un efect cat se poate de spectaculos, care nu este insa doar rezultatul iluziei optice, ci presupune mult talent actoricesc impletit cu abilitati din lumea circului: "Toate aceste lucruri nu pot fi facute de un actor fara a apela la exercitii de circ - este extrem de solicitant din punct de vedere fizic", marturiseste artistul.

"Leo este un personaj simbolic, care nu interactioneaza cu alte persoane, ci aduce in prim-plan nelinistile interioare ale fiecaruia dintre noi, atunci cand intervine necesitatea adaptarii la solitudine", explica regizorul acestui spectacol inedit, Daniel Brière.

Cei doi efectueaza un tur de forta, prezentandu-si originala creatie pe toate meridianele lumii, inregistrand un succes rasunator si presarandu-si programul cu elemente si trucuri noi la fiecare reprezentatie, spre incantarea publicului de toate varstele, subliniaza sursa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.