11 aug. 2012

Botanicus Interacticus - Disney Research da cuvantul plantelor (Galerie foto si Video)

Specialistii de la Disney Research au pus la punct un sistem denumit Botanicus Interacticus, care deschide portile interactiunii dintre om si plante, intr-un mod spectaculos.

Gratie unui algoritm conceput de experti, plantele vor reusi sa dea curs solicitarilor noastre sub forma de impuls aplicat in diferite puncte, descifrand mesajul transmis si reactionand la randul lor printr-o anumita forma de raspuns, relateaza Engadget.

"A da cuvantul plantelor, a crea posibilitatea ca ele sa raspunda, sa interactioneze cu noi, ar putea conduce la identificarea unor noi forme de divertisment casnic sau a unor alte tipuri de aplicatii practice", a declarat Ivan Poupyrev de la Disney research in prezentarea proiectului.

Plantele isi vor adjudeca asadar un nou rol in viata noastra sociala: ar putea lansa avertismente corelate miscarilor bebelusilor in casa, sau chiar ar putea sa ne cante un cantec, dar lista ar putea sa continue cu numeroase alte optiuni.

Pana una-alta, Disney Research intentioneaza sa testeze Botanicus Interacticus, integrandu-l la nivelul unui parc de distractii dedicat, precizeaza sursa.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.