19 aug. 2012

IKEA se pregateste sa se lanseze in industria hoteliera

IKEA, gigantul suedez al mobilei, se pregateste sa se lanseze in industria hoteliera europeana, anuntandu-si decizia de a investi un miliard de euro in acest proiect important.

IKEA
Vestea a fost comunicata oficial de Harald Muller, responsabilul noii activitati, jurnalistilor cotidianului Svenska Dagmladet, informeaza Giornalettismo.

"Suntem de ceva vreme in cautare de imobile pe teritoriul Europei, astfel incat, peste cateva saptamani, vom anunta oficial locul in care am decis sa inauguram primul nostru hotel", a declarat Muller.

Potrivit sursei citate, IKEA intentioneaza sa demareze activitatea hoteliera in 2012, cu cel putin 100 de locatii, amplasate in Germania, Belgia, Marea Britanie, Olanda si in Tarile Baltice (Estonia, Letonia si Lituania).

Hotelurile nu vor purta insa traditionala marca IKEA si nici nu vor fi mobilate cu produsele grupului, ci vor alcatui grupuri hoteliere a carur gestiune "la cheie" va fi incredintata filialei Inter Ikea, care a decis sa investeasca indeosebi in sectorul imobiliar.

Hotelurile vor fi situate in pozitii centrale, oferind servicii specifice la costuri accesibile si spatii amenajate in spirit practic, IKEA intentionand sa investeasca in paralel si in sectorul rezidential destinat studentilor, precizeaza sursa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.