WISE (Wide-field Infrared Survey Explorer), telescopul spatial dotat cu tehnologie in infrarosu, apartinand laboratoarelor NASA, a descoperit milioane de gauri negre super-masive si galaxii-briliant, cunoscute sub denumirea generica de Hot Dust-Obscured Galaxies (Hot DOG).
Imaginile preluate de la WISE au relevat milioane de gauri negre raspandite in Univers si aproximativ 1.000 de galaxii, cele mai stralucitoare descoperite vreodata, relateaza Gaianews.
"Telescopul a identificat o multime de lucruri ascunse pana acum privirii oamenilor", a declarat Hashima Hasan, unul din expertii programului WISE de la NASA, "pornind de la asteroidul care danseaza in vecinatatea noastra, chiar pe orbita Terrei".
In plus, lista descoperirilor continua cu "cele mai reci stele din Univers, similare unor sfere perfecte, gauri negre si galaxii ascunse pana acum in spatele unor veritabile perdele de pulberi".
WISE a scanat cerul in doua reprize cu lumina in infrarosu, completandu-si investigatiile la inceputul anului 2011, colectionand milioane de imagini, date si informatii, pe care NASA le-a facut publice, oferind astronomilor din lumea intreaga, posibilitatea de a le studia si de a face noi descoperiri gratie aprofundarii studiilor lor.
Ultimele rezultate ajuta oamenii de stiinta sa inteleaga mai bine modul in care galaxiile si gaurile negre se dezvolta si evolueaza concomitent.
Un exemplu ar fi chiar gigantica gaura neagra aflata in centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, denumita Sagittarius A*, care are o masa de 4 milioane de ori mai mare decat a Soarelui si care a traversat perioade in care a inghitit "material ceresc", incalzindu-se si iradiind caldura.
"Galaxiile pe care le-am descoperit de data aceasta sunt atat de rare, incat WISE a trebuit sa-si arunce privirea in cele mai profunde zone ale cerului pentru a le gasi", a declarat Peter Eisenhard, autorul unui studiu asupra primei galaxii din aceasta lista.
"Deja adunam probe pentru a evidentia modul in care aceste galaxii de exceptie au cunoscut initial formarea de gauri negre in iteriorul lor, corespunzatoare majoritatii stelelor - sau, cum s-ar spune, ouale au aparut inaintea gainii", a adaugat Eisenhard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.