Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat razboi limbajului obscen, semnand legea care interzice utilizarea cuvintelor vulgare in televiziune sau online.
Vladimir Putin |
Desi norma nu este explicita, in sensul ca nu enumera termenii vulgari la care se refera, textul (si contextul) este clar: rusii vor trebui sa fie atenti cum se exprima, altminteri se pot trezi cu amenzi usturatoare, relateaza The Gurdian.
Jurnalistii si-au exprimat (intr-un limbaj decent !!!) nedumerirea, reclamand necesitatea prezentarii unei liste complete, continand cuvintele si expresiile interzise de lege.
Cei ce incalca prevederile normei, risca o amenda de circa 73 de euro, ca persoana fizica, in timp ce un functionar se poate trezi cu aproximativ 500 de euro de plata, in cazul in care nu-si controleaza bine modul de exprimare.
O persoana juridica poate fi amendata cu sume mult mai mari, variind intre 20 si 200 de mii de ruble, adica circa 5.000 de euro, precizeaza sursa.
Citeste si: Rusia - Putin nu (mai) vrea banci straine in tara

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.