14 iul. 2013

Qatar: 200 de miliarde de dolari pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2022

Qatarul a anuntat ca intentioneaza sa investeasca 200 de miliarde de dolari, adica circa 156 de miliarde de euro, in urmatorii ani, pentru organizarea Campionatul Mondial de Fotbal din 2022.


Suma este necesara pregatirii infrastructurilor adecvate unui asemenea eveniment sportiv de proportii, relateaza TM News.

Potrivit sursei citate, informatia a fost publicata intr-un raport al companiei de consultanta Deloitte.

In afara sumelor care vor fi cheltuite pentru amenajarea stadioanelor, circa 140 de miliarde de dolari sunt destinate retelei de transporturi - metrou, aeroporturi si sosele.

Alte 20 de miliarde vor fi alocate sectorului hotelier, avand in vedere ca se estimeaza o crestere de 15% a fluxului turistic, in perioada desfasurarii Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, intre iulie si august, fiind asteptati in Qatar circa 400 de mii de vizitatori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.