Departe de lumea dezlantuita, solitudinea ar putea capata valorile indescriptibile ale unei terapii anti-stress; o oarecare nota de invidie fata de cei ce si-o pot permite, imi patrunde in suflet.
 |
| Ed Zevely |
Odata la doua luni, Ed Zevely, un american in varsta de 68 de ani, porneste la drum calare, peste dealurile din Colorado, explorand vastele spatii deschise, insotit doar de cainele sau credincios.
Este un soi de solitudine nu tocmai usor de experimentat, fara confortul canapelei de acasa, fara acces la dus sau la umbrela menita sa te adaposteasca de ploaie sau de razele fierbinti ale soarelui, in functie de sezon.
Dar pentru Ed este un mod de viata, care-l imbogateste sufleteste, ii da liniste si un soi de armonie launtrica, greu de descris in cuvinte.
Copacii, covorul ierbii, apele raurilor si chiar vantul insasi, ii soptesc povesti nescrise, iar frumusetea salbatica a naturii in stare pura, ii taie respiratia ori de cate ori aripa misterelor sale de nepatruns, ii atinge o coarda launtrica, facand-o sa intre in rezonanta.
Pana cand mintea si trupul ii vor permite, Ed isi va continua aventura de suflet, cutreierand imrejurimile, ascultand o chemare nedeslusita dar in acelasi timp, mai puternica decat orice, care-l face sa se simta parte dintr-un proiect colosal, ale carui dimensiuni si sensuri, mintea omeneasca nu le poate patrunde.
R.R.I.
R.R.I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.