Ziua Copilului, un balon desumflat cu pretentii de sarbatoare

Pe cand eram copil, 1 iunie era cu adevarat o sarbatoare pentru cei mici: erau prajituri, baloane colorate, plimbari in Cismigiu, vata de zahar, muzica de fanfara in chiosc, poze cu calutul de lemn, floricele de porumb, citronada si o tura cu barca pe lac.

Pe cand eram copil...

Azi au mai ramas doar baloanele. Desumflate. Si pretentiile politicienilor de a li se recunoaste implicarea in actiuni care sprijina aparent protectia copilului, invatamantul si pediatria. Cu multa publicitate.

Se da vina pe criza, pe somaj, pe prabusirea monedei euro, pe banci, pe atacuri informatice de proportii, pe capuse si chiar si pe cutremur: nu ne mai arde de sarbatoare.

La urma urmei, copiii astia ce au de sarbatorit? Doar au venit pe lume intr-o perioada in care prioritatile sunt altele: facturile, chiria, dentistul, abonamentul la tramvai si, cu putin noroc, biscuitii pentru pauza de masa.

Exceptie fac cei care, nascuti sub semnul unei stele norocoase, se numara intr-o categorie pe cat de privilegiata pe atat de restransa, care nu cunoaste sensul expresiei "ce ma fac", pentru ca lucrurile se rezolva in viata lor de la sine, unse bine cu vaselina bunastarii financiare.

Pe cand eram copil, florile erau la tot pasul, iar Ziua Copilului era in fiecare zi...