26 iul. 2012

Serbia - tara in care schimbarea de sex e un business infloritor

Circa 100 de persoane se supun anual intervetiilor chirurgicale de schimbare a sexului in clinicile specializate din Serbia, sector gratie caruia aceasta tara inregistreaza in ultima perioada, o ascensiune fara precedent a unei forme de turism corelat.

Belgrad
Fenomenul ar putea fi definit drept "turism de schimbare de sex" si merita fara indoiala observat cu atentie, avand in vedere ca in alte tari, astfel de interventii chirurgicale reprezinta un fel de miraj, care presupune o perioada indelungata pentru parcurgerea de etape birocratice, relateaza The New York Times.

Potrivit datelor inregistrate de Centrul de Chirurgie genitala Reconstructiva din Belgrad, Serbia a devenit un fel de Mecca a transgender-ilor, atrasi ca un magnet de cantecul de sirena al procedurilor simplificate, personalului specializat si structurilor la inaltimea unor standarde cat se poate de respectabile pentru a-si indeplini visul de schimbare a sexului.

La Belgrad sosesc "candidati" de pe toate meridianele lumii: din Franta, Rusia, Iran, SUA, Africa de Sud, Singapore si Australia.

In afara profesionalismului, discretiei si sistemului simplu de inscriere pe lista, avantaje pe care le promoveaza clinicile specializate din Serbia, preturile practicate pentru aceste interventii deosebite reprezinta un alt element de atractie pentru cei interesati.

Operatiile pentru schimbarea de sex costa circa 10.000 de dolari in Serbia, fata de cei 50.000 pe care-i solicita o clinica similara din Statele Unite pentru transformarea unei femei in barbat, care este cea mai costisitoare optiune.

Desi Serbia este caracterizata de o societate oarecum patriarhala, homofoba si refractara la atitudini neortodoxe, la Belgrad, tehnicile chirurgicale si succesele clinice inregistrate in ultimii ani, au contribuit la dezvoltarea unei veritabile scoli de specializare si a unei organizatii care activeaza eficient in acest sector controversat.

Medicii chirurgi din clinicile sarbe stapanesc o tehnica speciala, gratie careia, printr-o interventie care dureaza cateva ore, se comprima intregul proces de schimbare de sex, spre deosebire de alte clinici, unde subiectul este supus unor interventii repetate pentru a obtine acelasi rezultat.

Aceasta performanta prezinta avantaje deosebite, pornind de la diminuarea gradului de risc la intoleranta si continuand cu reducerea semnificativa a suferintei pacientilor, subliniaza sursa, fara a omite economisirea timpului, energiei si tuturor celorlalte resurse necesare finalizarii cu succes a unui astfel de proiect. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.