27 sept. 2012

Coldplay - in noiembrie, primul film-concert: "Live 2012" (Video)

Formatia Coldplay a rezervat o surpriza placuta fanilor sai, anuntandu-si pentru luna noiembrie, primul film-concert, intitulat simplu: "Live 2012".

Pelicula celebreaza turneul mondial "Mylo Xyloto" care, incepand din iunie 2011, a fost vazut de mai bine de trei milioane de persoane si va fi publicat pentru Parlophone Records pe CD, DVD, blu-ray si digital, informeaza TM News.

Filmul a fost realizat sub bagheta regizorala a lui Paul Dugdale, dureaza 90 de minute si cuprinde scene surprinse din timpul concertelor sustinute la Paris (Strade de France) si Montreal (Bell Centre), fara sa omita triumful formatiei de la Pyramid Stage din Glastonbury, 2011.

"Mylo Xyloto a fost cel mai cool turneu din toate cele pe care le-a realizat grupul", a declarat liderul Coldplay, Chris Martin, subliniind ca la baza acestei afirmatii se afla incredibila audienta de care formatia s-a bucurat pe toata durata evenimentului.

"De-a lungul anilor, publicul a devenit parte integranta din concertele noastre - este cel ce face ca piesele sa sune atat de bine - iata de ce am incercat sa culegem acele senzatii fantastice din timpul spectacolului si sa le transpunem in filmul-concert", a explicat Chris, potrivit sursei citate.

Video: Cold Play - Mylo Xyloto/Hurts Like Heaven (live at the Ed Sullivan Theatre Sept 20, 2011)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.