17 oct. 2012

Olanda: furt de proportii la muzeul Kunsthal (Video)

Kunsthal Museum din Rotterdam, a devenit in dimineata zilei de marti 16 octombrie, scena unui furt de proportii: sapte picturi valoroase au fost sustrase din galeria de arta a muzeului.

Kunsthal Museum - Rotterdam
Printre tablourile furate se numara trei opere semnate de celebrii pictori Pablo Picasso, Henri Matisse si Vincent van Gogh, informeaza TM News.

Mariette Maaskant, purtatoarea de cuvant de la Kunsthal Museum, a declarat pe postul national de radio olandez, ca picturile sustrase sunt "deosebit de valoroase", fara a preciza despre ce tablouri este vorba exact, dar mentionand ca toate operele furate apartin Fundatiei Triton.

Muzeul Kunsthal din Roterdam nu dispune de o colectie proprie permanenta, ci ofera spatiu pentru diferite entitati publice sau private, dispuse sa-si expuna obiectele de arta la nivelul acestui edificiu, a carui denumire inseamna, in limba olandeza, tocmai "galerie de arta".

Pentru moment, autoritatile nu au dezvaluit informatii oficiale vizand modul in care hotii au patruns in incinta muzeului sau alte detalii legate de valoarea totala a operelor sustrase, dar urmeaza sa fie publicate cat de curand fotografiile tablourilor disparute.

Lovitura nu este singulara: multe alte muzee celebre, situate in diverse orase ale lumii, au fost scene ale unor furturi similare, un Top Ten al acestora fiind disponibil si sub forma unui video postat pe YouTube.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.