9 ian. 2013

Huston, avem o (alta) problema: astronautii risca Alzheimer-ul

Ca si cum calatoriile in spatiu nu ar fi fost deja suficient de riscante, un nou studiu, publicat in 31 decembrie 2012, in paginile revistei PLOS ONE, releva ca radiatiile cosmice pot favoriza aparitia de Alzheimer.


Este vorba despre un fenomen care nu fusese evaluat pana acum si anume posibilitatea ca astronautii bombardati de radiatii cosmice in timpul misiunilor lor din spatiu, sa prezinte un risc crescut al aparitiei de Alzheimer, relateaza Gaianews.

"Iradierea in spatiu reprezinta o grava amenintare pentru viitoarele misiuni ale astronautilor care calatoresc spre destinatii mai indepartate", a declarat Kerry O'Bannion, profesor in cadrul Departamentului de Neurobiologie si Anatomie al Universitatii Rochester Medical Center (URMC).

"Expunerea la radiatii cosmice poate genera probleme de sanatate grave, cum ar fi aparitia cancerului - acest lucru era deja cunoscut - dar noile studii au demonstrat ca o misiune pe Marte spre exemplu, ar putea provoca tulburari cognitive si accelera o serie de schimbari la nivel cerebral, asociate bolii Alzheimer", a explicat specialistul.


De mai bine de 25 de ani, NASA a finatat cercetarea riscurilor potentiale pentru sanatatea celor ce calatoresc in spatiu cu misiuni directionate spre destinatii mai mult sau mai putin indepartate.

In acest interval, studiile oamenilor de stiinta au relevat efectele nocive ale radiatiilor cosmice pentru sanatatea subiectilor umani, demonstrand aparitia cancerului sau a problemelor cardiovasculare sau musculo-scheletice.

Este pentru prima data insa, cand un astfel de studiu* examineaza impactul pe care radiatiile cosmice il au in context neuro-degenerativ, asociat bolii Alzheimer.

Acest aspect constituie un nou motiv de ingrijorare pentru NASA, care proiecteaza deja doua noi misiuni in spatiu: una care presupune trimiterea unui echipaj uman catre un asteroid, programata pentru anul 2021 si o alta, catre Marte, pentru anul 2035, precizeaza sursa.

*Galactic Cosmic Radiation Leads to Cognitive Impairment and Increased AB Plaque Accumulation in a Mouse Model of Alzheimer's Disease


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.