13 ian. 2013

Mars One cauta colonisti pentru planeta Marte (Video)

Asociatia olandeza Mars One selectioneaza pionieri pentru colonizarea planetei Marte, in cadrul unei expeditii programate sa se desfasoare in cursul anului 2023.

Daca va intrebati ce calitati sunt necesare pentru a putea face parte din echipa de colonizatori, Livescience dezvaluie o serie de caracteristici ale candidatului ideal pentru un astfel de proiect aventuros.

Este vorba chiar despre ceva mai mult decat un proces de recrutare standard, pentru ca intreaga initiativa va adopta un format televizat, dupa tiparul unui veritabil reality-show, care urmeaza sa fie transmis pe posturile de televiziune spre sfarsitul anului in curs. 

Solicitarea de a participa la ineditul concurs poate fi inaintata numai de candidatii majori, printre cele mai importante criterii de selectie inscriindu-se starea buna de sanatate, dedicarea si disponibilitatea de a efectua o pregatire speciala, care se lungeste pe o durata de opt ani.

Ce, cum si cand?

"Vremurile cand era nevoie doar de curaj si rezistenta la orele de zbor pentru a deveni astronaut au apus", explica Norbert Kraft, directorul Mars One si fost cercetator la NASA.

"In prezent ne intereseaza indeosebi profesionalismul viitorilor colonisti ai spatiului si capacitatea acestora de a reusi sa stabileasca legaturi trainice cu proprii colegi de echipa pe durata misiunii", a completat Kraft.

Mars One si-a propus sa lanseze o serie de misiuni robotice in perioada 2016-2021, inainte de a demara proiectul unei actiuni de explorare a Planetei Rosii cu echipaj uman.

Aceasta initiativa urmeaza sa fie pusa in practica in 2023, cu obiectivul de a amplasa un avanpost locuibil pe taramul martian, cu primii patru colonisti "la pachet", urmatoarele serii fiind programate sa soseasca din doi in doi ani.

Compania va finanta majoritatea activitatilor sale tocmai din episoadele televizate ale intregului proces de recrutare, pentru care au inceput deja sa sosesca primele solicitari.

"Chiar daca programul oficial "Astronaut" de selectie  a candidatilor inca nu a fost lansat, am primit deja este o mie de cereri online din partea persoanelor care doresc sa mearga pe Marte", a afirmat Suzanne Flinkenflogel, directorul de comunicare pentru proiectul Mars One.

"Lucram intens pentru a lansa campania de selectionare cat mai curand posibil, astfel incat sa deschidem portile tuturor celor ce aspira sa realizeze ceva senzational in viata", a completat Suzanne.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.