22 nov. 2014

Elon Musk despre pericolul numit Inteligenta Artificiala

Elon Musk, cel care a purtat pe culmile succesului casele tehnologice SpaceX si Tesla, nutreste convingerea ca in circa cinci ani, inteligenta artificiala ar putea aduce o multime de necazuri omenirii.

Elon Musk despre pericolul numit IA
Temerile sale nu reprezinta tocmai o noutate: numerosi oameni de stiinta, printre care se numara si Stephen Howking, au lansat de-a lungul anilor avertismente similare, sustinand ca in mod mai mult sau mai putin constient, intr-o buna zi vom produce arme pe care nu suntem in masura sa le intelegem.

Cum orice greseala se plateste, inventivitatea efervescenta in domeniul tehnologic ar putea conduce asadar la crearea unor "jucarii periculoase", dotate cu inteligenta artificiala, care nu vor ezita la un moment dat sa-si intoarca armele impotriva propriilor lor parinti.

Desi oamenii tind sa abordeze subiectul cu un zambet neincrezator asternut pe chip, asa cum ar privi de pilda un scenariu stiintifico-fantastic pe micile ecrane, atentionarile unor personaje prestigioase din peisajul stiintific international, merita desigur luate in seama.

Setea de profit a companiilor producatoare si/sau interesul fara margini al marilor puteri pentru dezvoltarea proiectelor de inarmare cu dispozitive ucigase din ce in ce mai sofisticate, contribuie la ignorarea cu buna stiinta a unor consecinte grave pe care le-ar putea antrena acest fenomen.

Potrivit afirmatiilor lui Elon Musk insa, in numai cativa ani ne vom confrunta tocmai cu un astfel de pericol.

"Riscurile la care se expune omenirea continuand ritmul sau frenetic de exploatare si dezvoltare a solutiilor tehnologice bazate pe super-inteligente digitale sunt mult mai mari decat se crede - in cinci  - maxim zece ani, lucrurile ar putea chiar sa scape de sub control", sustine Musk.

Progresele inregistrate in ultima perioada in domeniul IA sunt cu adevarat impresionante, mai cu seama in conditiile in care oamenii nu accepta limite atunci cand e vorba de explorarea unor teritorii atat de fascinante si de spectaculoase precum cele oferite de acest sector.

"Nu sunt singurul care manifesta ingrijorare din acest punct de vedere, dar desi marile companii care opereaza in acest sector recunosc riscurile corelate, nu sunt dispuse sa-si limiteze activitatile dedicate, sustinand ca sunt in masura sa evite evenimentele nedorite", si-a incheiat Elon Musk sumbrele previziuni.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.