Omul si animalele salbatice, au dezvoltat de-a lungul timpului, un comportament bazat mai mult pe conceptul potrivit caruia e loc ori pentru unul, ori pentru celalalt, dar exista si o cale de mijloc.
In Nepal, lucrurile demonstreaza valabilitatea acestei alternative: tigrii care traiesc in Parcul din Chitwan, au invatat sa accepte prezenta umana si sa se adapteze la viata "in comun", traversand drumurile doar pe timp de noapte si lasandu-le spatiu liber oamenilor in cursul zilei, relateaza Gaianews.
Specialistii care se ocupa de conservarea speciilor au fost surprinsi sa constate aceasta schimbare de comportament, care se inscrie intr-un lung sir de transformari ale ecosistemului in general, in contextul in care omul si animalele salbatice invata sa convietuiasca fara sa-si creeze probleme reciproc.
"Planeta noastra devine pe zi ce trece tot mai aglomerata, astfel incat avem cu totii nevoie de solutii creative, care integreaza omul si ecosistemele intr-o unica matrice", a declarat Jianguo "Jack" Liu care, alaturi de doctorandul Neil Carter si alti trei cercetatori nepalezi, a publicat un articol in paginile Proceedings of The National Academy of Science (PNAS), dedicat acestei descoperiri.
"Ceea ce se intampla in Nepal este pe cat de interesant, pe atat de promitator, pentru oameni si pentru mediu, deopotriva", a explicat specialistul.
Chitwan, situat intr-o vale a masivului Himalaya, este taramul a circa 121 de tigri, care au nevoie de spatii vaste de explorare.
Pana acum, persoanele erau nevoite sa se mute in functie de frecventa cu care se semnala prezenta tigrilor in anumite zone sau pe anumite trasee.
Mai nou insa, lucrurile s-au schimbat in mod fundamental: tigrii si oamenii au inceput sa bata aceleasi drumuri, dar la ore diferite, astfel incat sa se evite pe cat posibil confruntarea directa.
Tigrii utilizeaza aceleasi zone preferate si de oameni, doar ca vaneaza, se imperecheaza si exploreaza teritoriul pe timp de noapte, in timp ce oamenii isi desfasoara activitatile in cursul zilei, ceea ce inseamna ca tigrii au cedat oamenilor o "portie" serioasa de privilegii teritoriale.
"Lectia pe care am invatat-o din istoria asta este ca desi in aparenta, oamenii si tigrii se confrunta cu un conflict fundamental de resurse, partile au gasit un echilibru, tocmai pentru ca tigrii s-au adaptat astfel incat convietuirea sa fie posibila, iar mecanismul functioneaza", a declarat Carter.
"Daca acest lucru a fost posibil in Chitwan, atunci nu e exclus ca aceeasi transformare sa aibe loc si in alte colturi ale lumii, ceea ce inseamna ca viitorul tigrilor ar putea fi mult mai luminos decat se credea pana acum", a concluzionat specialistul.
Citeste si: Thailanda - ghici cine (mai) vine la cina?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.