26 nov. 2012

China - codul bunelor maniere pentru cei ce practica turismul in alte tari

Beijing-ul a publicat un cod al bunelor maniere pentru turistii chinezi care viziteaza alte tari, pentru a evita crearea unei imagini neplacute peste hotare.

Initiativa reprezinta o consecinta a faptului ca, pentru al doilea an consecutiv, turistii chinezi si-au adjudecat "medalia de argint" pentru comportament deplorabil in excursiile efectuate peste hotare, relateaza La Stampa.

Primul loc pe podium e ocupat de turistii americani, dar spre deosebire de acestia, China s-a gandit sa adopte o atitudine ceva mai constructiva, tiparind un manual cu recomandari pentru un bun comportament peste hotare.

"Nu scuipati, nu va lustruiti pantofii cu cearceafurile de la hotel si nu injurati", sunt sfatuiti turistii chinezi in acest inedit cod al bunelor maniere.

Presa locala, careia de regula ii revine sarcina sa inoculeze populatiei ideea ca nimic nu e mai bun si mai frumos pe lume decat China, pare sa fie ingrijorata de imaginea pe care turistii chinezi o creeaza peste hotare.

Ample articole aparute recent in publicatiile cotidiane, atat in limba chineza cat si in limba engleza, incearca sa abordeze problema sub forma unor dezbateri, care isi gasesc spatiu pana si la televizor.

Printre alte recomandari comportamentale, se regasesc si fraze de tipul "pastrati curatenia, nu urlati, nu fumati in locuri nepermise si nu insistati ca strainii sa-si faca poze cu voi".

Unul din articolele dedicate acestei chestiuni, concuzioneaza insa nu fara oarecare umbra de amaraciune: "va fi nevoie de cateva generatii inainte ca turistii chinezi sa invete sa se comporte civilizat si sa-si imbunatateasca imaginea peste hotare".





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.