Desertul, in teorie, ar trebui sa fie cufundat intr-o tacere mormantala, dar asa-numitul "cantec al dunelor", purtat pe cararile vantului, poate fi ascultat de cei ce ajung sa exploreze acest taram neospitalier.
In opinia specialistilor, dunele canta cu adevarat, sau mai bine zis, emit sunete diferite, in functie de dimensiunile granulelor de nisip care sunt rostogolite de vant intr-o anumita directie, relateaza Corriere della Sera.
Misterul acestor sunete l-a fascinat pe Marco Polo in cursul calatoriilor sale, dar a starnit si interesul lui Charles Darwin intr-o asemenea masura, incat acesta le-a dedicat o descriere amanuntita in paginile jurnalului sau de calatorie in Chile.
Abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea au fost realizate observatii stiintifice menite sa descifreze misterul "vocii dunelor", constatandu-se ca nu toate dunele canta, ci numai cele care sunt alcatuite din nisip "uscat si ordonat".
Pentru a aprofunda subiectul, fizicianul Simon Dagois-Bohy a inregistrat cantecele a doua dune diferite: una aflata in vecinatatea orasului Tarfaya (Maroc) si o alta, in Al-Askharah (Oman).
In timp ce duna din Maroc canta in Sol diez la o frecventa constanta de 105Hz, cea din Oman, "canta si ea foarte bine, dar pe frecvente multiple, cuprinse intre 90 si 150Hz, osciland de la Fa diez, la Re".
Simularile efectuate in laborator au demonstrat ca dimensiunile granulelor de nisip influenteaza tipul de sunete emise de dune.
Nisipul prelevat din peninsula Oman s-a demonstrat mai zgomotos decat cel marocan, dar maruntind granulele de nisip pana la obtinerea unor diametre cuprinse intre 200 si 250 de microni, s-a obtinut in final acelasi tip de sunet bine definit: o unica tonalitate, la frecventa de 90Hz.
Misterul muzicii desertului a fost asadar descifrat: sunetele sunt rezultatul rostogolirii sincronizate a granulelor de nisip, manifestandu-se intr-un amplu spectru acustic sau pe frecvente specifice bine definite, in functie de diametrul granulelor.
Dunele formate din granule de dimensiuni diferite produc o gama mai ampla de note concomitent, datorita faptului ca acestea se rostogolesc cu viteze diferite, in timp ce dunele formate din nisip cu granule cvasi-identice, fluxurile de rostogolire sunt mai regulate, astfel incat sunetul se reduce la o tonalitate specifica.
"Inca nu e tocmai limpede cum reusesc aceste granule sa emita sunete similare notelor muzicale, dar o ipoteza ar fi ca vibreaza la unison, impingand aerul asemenea unei membrane de difuzor", a explicat Dagois-Bohy.
In timp ce duna din Maroc canta in Sol diez la o frecventa constanta de 105Hz, cea din Oman, "canta si ea foarte bine, dar pe frecvente multiple, cuprinse intre 90 si 150Hz, osciland de la Fa diez, la Re".
Simularile efectuate in laborator au demonstrat ca dimensiunile granulelor de nisip influenteaza tipul de sunete emise de dune.
Nisipul prelevat din peninsula Oman s-a demonstrat mai zgomotos decat cel marocan, dar maruntind granulele de nisip pana la obtinerea unor diametre cuprinse intre 200 si 250 de microni, s-a obtinut in final acelasi tip de sunet bine definit: o unica tonalitate, la frecventa de 90Hz.
Misterul muzicii desertului a fost asadar descifrat: sunetele sunt rezultatul rostogolirii sincronizate a granulelor de nisip, manifestandu-se intr-un amplu spectru acustic sau pe frecvente specifice bine definite, in functie de diametrul granulelor.
Dunele formate din granule de dimensiuni diferite produc o gama mai ampla de note concomitent, datorita faptului ca acestea se rostogolesc cu viteze diferite, in timp ce dunele formate din nisip cu granule cvasi-identice, fluxurile de rostogolire sunt mai regulate, astfel incat sunetul se reduce la o tonalitate specifica.
"Inca nu e tocmai limpede cum reusesc aceste granule sa emita sunete similare notelor muzicale, dar o ipoteza ar fi ca vibreaza la unison, impingand aerul asemenea unei membrane de difuzor", a explicat Dagois-Bohy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.