Statele Unite ar fi utilizat un virus asemanator cu Flame, pentru a fura informatii din computerele staff-ului lui Sarkozy in perioada electorala.
Nicolas Sarkozy |
Cel putin asa sustin specialistii de la agentia franceza pentru cyberwarfare, dupa ce au remarcat ca anumiti colaboratori ai fostului presedinte francez, printre care se afla si seful staff-ului, Xavier Musca, au avut computerele atacate in cursul lunii mai de un malware cel putin ciudat, relateaza Webnews.
Este vorba de un virus dezvoltat de Statele Unite si Israel, cu obiectivul de a pune bete in roate programului nuclear iranian, dar tintele acestor tehnici moderne de spionaj par sa nu fi fost numai inamicii traditionali, ci chiar si asa-zisii aliati.
Un functionar francez care a dorit sa-si pastreze anonimatul (sic!), a "batut obrazul" Statelor Unite pentru o astfel de initiativa:
"Ar trebui sa existe relatii armonioase cu o tara prietena si sa fie garantat suportul reciproc constant, mai cu seama intr-o perioada de tranzitie".
Remarca este legata de faptul ca actul de spionaj a avut loc chiar cu cateva zile inainte de cea de-a doua runda ale alegerilor prezidentiale din Franta, care s-au concluzionat cu victoria socialistului Francois Hollande, adversarul politic al lui Sarkozy.
Un purtator de cuvant al administratiei Obama a negat acuzatiile, declarand ca guvernul Statelor Unite nu a luat niciodata parte la un cyberatac lansat impotriva guvernului francez.
Janet Napolitano, secretar al Sigurantei Nationale, a tinut sa dezminta la randul sau aceasta poveste, subliniind ca virusii Flame si Stuxnet nu au avut niciodata vreo legatura cu Statele Unite.
Potrivit sursei citate, motivele pentru care SUA si-ar fi putut spiona aliatul european, s-ar afla in rolul cheie pe care Franta il detinea in angrenajul relatiilor externe cu tarile din Orientul Mijlociu sub conducerea lui Sarkozy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.