Printre armele eficace impotriva imbatranirii se numara si un fruct la indemana pe meleagurile noastre, bogat in vitamine, care ne poate deveni prieten bun in sezonul rece si nu numai: gutuia.
Gutui |
Efectul binefacator al unei cure
cu gutui este incontestabil, specialistii apreciind ca acestea actioneaza pozitiv asupra organismului, indiferent daca sunt consumate proaspete, date la cuptor, fierte sau chiar sub forma de fruct uscat.
Intervenind la nivel imunitar, consumul de gutui se demonstreaza un aliat puternic impotriva racelilor din perioada de frig a anului, imbunatatind concomitent activitatea la nivelul sistemului digestiv si a celui respirator.
Pentru cei ce nu reusesc sa consume gutuia ca pe mar, o solutie la indemana ar fi introducerea catorva cubulete din acest fruct in salatele clasice, dat fiind ca in stare prospata, gutuile ofera un ajutor nepretuit persoanelor cu diferite afectiuni la nivelul ficatului, dar si la nivel psihic.
Chiar si in traditiile romanesti, mostenite de la bunici si strabunici, se spune ca in incaperea in care se afla un bolnav, e indicat sa se tina pe masa doua-trei gutui, simpla prezenta a acestora fiind benefica pentru toti cei din jur, dar in primul rand pentru moralul bolnavului.
Din literatura autorilor antici aflam ca in vechime, gutuile erau utilizate frecvent de romani si greci, in diferite retete culinare, pentru recapatarea fortelor dupa convalescenta si chiar in scopul stimularii vitalitatii si a apetitului sexual.
Gutuile si formula lor miraculoasa
Pentru cei ce doresc sa cunoasca in detaliu valoarea nutritionala a gutuilor, ei bine, 100g de fruct prezinta urmatoarele caracteristici: carbohidrati-15,3g; fibre-1,9g; grasimi-0,10g; proteine-0,4g; apa-83,8g; vitamina A-40UI; vitamina B3-0,2mg; vitamina B6-0,04mg; vitamina B9-8mg; vitamina C-57kcal.
Antioxidantii continuti de gutui constituie o reala bariera impotriva radicalilor liberi si diminueaza riscul de caner, pectina si taninul actioneaza benefic asupra mucoasei digestive si reduc colesterolul, iar concentratia de vitamine si minerale conduc la o remarcabila actiune anti-inflamatoare, astringenta, analgezica si tonica.
Gutuia consumata in stare proaspata dimineata, pe stomacul gol, ajuta la intarirea gingiilor si la remineralizarea danturii, contribuind la eliminarea toxinelor si la tonificarea generala, alungand oboseala si astenia.
Adio anemie!
Chiar si semintele de gutui sunt de un real folos pentru sanatate: zdrobite si consumate impreuna cu fructul, ajuta la tratarea tusei si a sangerarilor uterine sau a celor produse de expectorari, in tuberculoza aflata in faza initiala, traheita sau bronsita.
Mai mult decat atat: gutuile stimuleaza pofta de mancare, fiind indicate in tratamentul anemiei, alaturi de miere si morcovi - inca din timpuri stravechi era cunoscuta puterea vindecatoare a acestora, mai cu seama in familiile cu copii numerosi, unde alimentatia saracacioasa conducea deseori la slabirea imunitatii si instalarea diferitelor boli.
Femeile zdrobeau gutui si preparau copiilor bai calde cu multe fructe introduse in apa, frectionandu-le corpul cu fragmentele inmuiate, pentru a indeparta raceala si a-i ajuta sa-si recapete fortele, metoda demonstrandu-se deseori mai eficace decat un intreg coctail de antobiotice injectat in corp, asa cum se obisnuieste in zilele noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.